Polițistul în vârstă de 20 de ani lucrează la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene şi se pregătea să intre în tură pe DN1 înainte de a fi depistat pozitiv la consumul de droguri.

Agentul a explicat că nu este consumator de droguri, dar că a luat mai multe medicamente (suplimente alimentare) pentru că se pregăteşte să susţină un examen, conform unor surse citate de Adevărul.

”La data de 18 august, în urma efectuării unor activităţi de verificare a poliţiştilor, pentru unul dintre aceştia, la testarea cu aparatul Drugtest, s-a înregistrat rezultat pozitiv. Având în vedere acest aspect, IJP Prahova a transmis o informare către BCCO Ploieşti, în vederea continuării verificărilor, conform competenţei”, a precizat Biroul de Presă al Poliţiei Prahova.

Poliţistul se află acum în concediu şi urmează să fie audiat de cei de la BCCO. Potrivit sursei citate, pentru ca dosarul penal să fie trimis în judecată, procurorul de caz are nevoie de substanţă pentru a avea probe în faţa instanţei de judecată. În lipsa acesteia, de regulă dosarele pe consum de droguri se finalizează cu clasare.

Citeşte şi:

„Obligativitatea vaccinării ar fi sfântă”. Ce soluții au primarii din reședințele de județ să convingă cetățenii să se vaccineze

Alți 14 cetățeni români au ajuns la aeroportul din Kabul și așteaptă să fie evacuați cu avionul militar trimis de MApN

Un al treilea an diferit de absolvire a masterului pe un CV mai vechi al lui Florin Cîțu

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Playtech.ro
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Observatornews.ro
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute