Sunt puse în aplicare 153 de autorizaţii de percheziţie domiciliară, la domiciliile unor persoane, sedii sociale şi puncte de lucru ale societăţilor comerciale din Bucureşti şi judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Buzău, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vaslui, transmite IGPR.
Potrivit sursei citate, acţiunea se desfăşoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se desfăşoară cercetări pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Activităţile vizează identificarea şi indisponibilizarea oricăror bunuri interzise la deţinere, în special a articolelor pirotehnice care fac obiectul desfăşurării de operaţiuni fără drept, identificarea probelor şi mijloacelor materiale de probă şi tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile.
Operaţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.
La percheziţii participă poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Poliţie Transporturi, Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi din cadrul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene. De asemenea, în activităţi sunt angrenaţi şi jandarmi.
În cadrul Planului de acţiune „Foc de Artificii”, până la acest moment, Poliţia Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro