De Viorel Tudorache,

În perioada 14 – 20 martie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au pus în aplicare 9 mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracțiuni economice.

În cauzele penale instrumentate, faţă de 62 de persoane a fost dispusă începerea urmăririi penale, iar față de trei au fost dispuse măsuri preventive (o persoană reținută, una arestată preventiv și una plasată sub control judiciar).

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de aproape 57.600.000 de lei, dintre care 460.000 de lei în numerar sau în cont bancar. Au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 1.500.000 de lei.

Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 283.000 de ţigarete, 25 kilograme de tutun și aproape 1.300 de litri de alcool.

Citeşte şi:

Momente grele pentru Adda, la Asia Express. I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutorul medicului

Turcia va confisca fabricile de măști dacă acestea nu vor vinde producția către guvern

Românii iau cu asalt granițele. Aproape 40.000 de oameni s-au perindat prin frontieră în doar 24 de ore