Polițiștii din Austria folosesc un cântar de camioane scos din uz și necalibrat, ca să amendeze șoferii de TIR

 1 comentariu
Arhiva foto

De ani de zile, poliția austriacă folosește un cântar de camioane scos din uz de vameși și necalibrat, pentru a verifica greutatea remorcilor și a da apoi amenzi șoferilor, în Niklasdorf, în Stiria Superioară. Un avocat susține că în acest fel numeroși șoferi au fost amendați în mod eronat.

Pe de altă parte, reprezentanții poliției recunosc faptul că instrumentul de măsurare nu a fost calibrat, dar spun că nici nu e nevoie ca să justifice cu el amenzile date, după cum relatează Kronen Zeitung.

Mii de camioane folosesc zilnic drumurile din provincia austriacă Stiria, aflată în sud-estul țării. În mod absolut firesc, au loc și controale regulate ale poliției. În luna aprilie a acestui an, șoferul unui camion de lemne a fost scos de pe șosea la Murtal de către polițiști de la Inspectoratul Rutier Leoben. Pentru a verifica încărcătura, șoferul a fost îndrumat către podul de cântărire de la biroul vamal din Niklasdorf.

Acolo, cântarul a arătat că vehiculul era supraîncărcat cu 5000 de kilograme. Astfel, firma transportatoare a fost amendată cu 1000 de euro, pe care fiecare dintre cei trei directori generali ai companiei ar trebui să îi plătească.

Dar compania de transport l-a însărcinat cu avocatul Marc Simbürger să conteste amenda și a solicitat raportul de calibrare pentru cântar. Biroul vamal a trimis către avocat, dar și către poliție, următorul răspuns: „Din păcate, trebuie să fiți informați că cântarul de la biroul vamal din Niklasdorf nu a fost calibrat de mulți ani, din cauza costurilor mari de calibrare”.

„Aparent, ani de zile s-au impus sancțiuni nejustificate pe baza unui instrument de măsurare care nu era calibrat. Mă gândesc să fac o reclamație”, spune avocatul Marc Simbürger.

Cotidianul austriac Kronen Zeitung a cerut un ăunct de vedera la Ministerul Finanțelor: „Din 2014, podul cântar de la biroul vamal Leoben nu mai este necesar pentru vămuire, nu mai este folosit și nu mai este calibrat. Poliția folosește podul de cântărire pe propriul risc, la intervale neregulate, pentru activități de cântărire.”

„Știm că cântarele nu sunt calibrate. Dar din punct de vedere legal nu este necesar”, spune purtătorul de cuvânt al poliției, Fritz Grundnig. Practic, acesta explică faptul că e vorba despre mai multe procese de cântărire și calcularea unor marje de toleranță mai mari.

Avocatul nu este de acord: „Opinia poliției conform căreia un cântar care este folosit pentru verificări legale poate fi folosit fără calibrare nu numai că contrazice în mod flagrant legea, dar sună și ca o scuză pentru a ascunde această eroare”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    seaman651 31.12.2022, 17:49

    Au invatat si austriecii cum fac romanii treburile? Sigur ca da, ne-au dovedit-o la ultima absurditate cu Shengenu'. Sa ne mai miram ca fura si ei, cum furam si noi? Pai da ce? Nu tot de la ei am invatat si noi? Iobagii n-au invatat sa fure din alta parte decat de la "imperiul" austro-ungar.

ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!