Mai mulți polițiști și jandarmi au fost filmați în timp ce lovesc un șofer băut ce conducea o mașină cu numere de Marea Britanie.
După ce șoferul, din județul Giurgiu, nu a oprit la semnalele polițiștilor, oamenii legii au reușit să oprească mașina pe Bulevardul Bucureștii Noi, din Sectorul 1, ajutați și de jandarmi.
După ce șoferul a refuzat să se legitimeze, iar polițiștii au constatat și că era băut, având o alcoolemie de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, după cum au spus surse din cadrul Brigăzii Rutiere pentru Libertatea, dar și că mașina nu era înmatriculată în România, oamenii legii au recurs la forță și au pus la pământ ocupanții mașinii.
În imaginile filmate de un amator se poate vedea cum unii dintre cei din mașină au fost loviți până să fie duși la secția de poliție.
Ce spune Poliția
Poliția Rutieră a tranmis că imaginile care au apărut în spațiul public sunt în prezent analizate și se efectueaz de asemenea verificări cu privire la modul de acțiune.
„În data de 13.09.2017, în jurul orei 03.30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona Splaiului Independenţei, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism BMW cu numere de Marea Britanie, dar conducătorul auto a refuzat să oprească. Agenţii de poliţie au plecat în urmărirea autovehiculului şi au solicitat sprijin şi de la ceilalţi poliţişti aflaţi în serviciu. În zona bulevardului Bucureştii Noi autoturismul a fost blocat în trafic de către poliţişti ai Secţiei 5, care acţionau în sistem integrat cu forţe din cadrul jandarmeriei şi de poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere. Pe timpul urmăririi, conducătorul auto aflat la volanul autoturismului BMW, pentru a-şi asigura scăparea, a încercat să lovească maşinile de poliţie. În autoturism se aflau trei persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, care au refuzat colaborarea cu poliţiştii. Au fost imobilizaţi şi conduşi la subunitatea de poliţie pentru identificare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal având în vedere şi faptul că autoturismul nu figurează înmatriculat. Cu privire la imaginile apărute în mass- media, în legătură cu acest caz, în care sunt surprinse cadre de la momentul imobilizării celor trei persoane, precizăm că sunt analizate şi că se efectuează verificări cu privire la modul de acţiune”.
Cazuri cu repetiție
Nu este pentru prima oară când polițiștii de la Rutieră sunt implicați în astfel de cazuri.
Fostul deputat Cristian Boureanu s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, după ce, în luna iunie, a agresat un polițist care a oprit în trafic autoturismul în care se afla. De la audieri, fostul politician a ajuns la Spitalul Floreasca, iar apoi a fost arestat preventiv.
În luna august, medicul Ciprian Cristescu, de la Maternitatea Giulești, a fost târât pe jos de poliţişti, pentru că a refuzat să se legitimeze și să îi însoțească la secția de poliție.
Citește și: EXCLUSIV VIDEO/ Pompierul Gabriel Boitan a salvat doi oameni si a murit la datorie. Fiul îi calcă pe urme tatălui-erou!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cd3abac93b269907d5f731966a7486a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_79b2ff1c15d910254838eb263e57929a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24bdf0caf06904a5e008ffb1206d9d48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b06936b2abe7063ec27341c6600c3e0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e5e556401398d57918bfd3bb3b6d08c9.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8c800951b3b6989ebfc9843062079076.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_f90a94ba1c290d21500eb18aa8c2105d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_713e704ad54fed07c2169cf01712e435.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b459a5024b329b93794260d362d5ecf7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_fc8c789f3cd323330958560ddea2fb92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9f8970f1a8c7177e57e38272ab07645b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9c94d0139af0bfc4b01f998780ea8e7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/09/bataie-politisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d81c3597ecdaac73f866c9b64aed8cf0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bdb810699500a0018f6ec4889b293ff3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mana-unui-bebelus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ploaie-si-grindina-vreme-meteo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/denis-hanganu-anghel-damian-tatutu-serial-pro-tv-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cornel-ilie-vunk.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9af3b6ea8be7445f42b123e7a78fab31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_85c7f8009f659ab568ff10847468c5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-udmr-kelemen-hunor-sustine-declaratii-de-presa-la-iesirea-de-la-consultarile-cu-presedintele-romaniei-la-palatul-cotroceni-miercuri-22-aprilie-2026--foto-hepta-scaled-e1778522438522.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plata-pos-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cabina-telefonica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/micul-caine-fluture-pe-nume-lazare-intra-in-cartea-recordurilor--foto-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-logodna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bonsai-ingrijire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curiozitati-despre-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dragos-argesanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-10-august-2018-foto-vlad-chirea-42-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/utilajele-de-la-drdp-brasov-deszapezesc-transfagarasaul--imagine-cu-caracter-ilustativ--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mircea-abrudean-pnl-e1778505976699.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiune-de-cenzura-guvernul-bolojan-5-mai-2026-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-protest-aur.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.