Îmbrăcat sobru, cu costum negru şi cămaşă gri, Cristian Cioacă a fost adus în boxa acuzaţilor în jurul prânzului. A ascultat cuminte pledoaria avocatei sale, iar la final, a avut o răbufnire la adresa presei şi a procurorilor. “Nu e normal ca în acest an în care trăim să fiu judecat şi condamnat public pentru ceva ce nu am făcut. Nu este foarte uşor ca în momentul în care respect regulile să fiu citat cu mandate de aducere. Ştiu ce înseamnă asta, sunt poliţist”, a afirmat Cioacă. Atunci când instanţa i-a atras atenţia că încă nu e condamnat, omul legii a fost tranşant: “Sunt condamnat public de implicarea massmedia cu ajutorul Ministerului Public”.
Tot ieri, judecătorii au făcut publică motivarea deciziei de arestare a lui Cioacă, din care reiese faptul că în acest moment al anchetei lipsa cadavrului Elodiei n-ar mai reprezenta un element care să răstoarne ipoteza că avocata a fost ucisă de soţul său.

Ofiţerul rămâne în arest

Magistraţii mai spun că, în ciuda faptului că poliţistul Cioacă a susţinut, la începutul dosarului, că nevasta sa ar fi plecat de acasă cu bijuteriile şi cu sume de bani, n-ar exista nici o dovadă că avocata şi-ar fi pregătit plecarea ori că aceasta ar fi avut tendinţa de a se sinucide. Aseară, judecătorii au decis ca poliţistul să rămână în arest.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.