Surse din rândul anchetatorilor au precizat că polițistul de 37 de ani și-a înjunghiat iubita în zona inimii, după care s-a sinucis.

Crima din Oravița, anunțată la 112 de mama polițistului

Cei doi tineri locuiau într-un apartament din Oravița în care au fost găsiți morți joi dimineață. Alarma a fost dată de mama polițistului care s-a speriat deoarece fiul ei nu mai răspundea nici la telefon și nici la ușă, notează observator.tv.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a debloca ușa. După ce i-au găsit pe cei doi tineri morți, militarii au izolat locuința și intrarea în bloc până la sosirea anchetatorilor.

„Am fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un polițist de la Poliția Transporturi Oravița este găsit în locuință decedat. În locuință a fost găsită și concubina acestuia (35 de ani), de asemenea decedată. În prezent se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru stabilirea stării de fapt, a împrejurărilor în care au decedat cele două persoane”, a precizat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Poliției cărășene, conform sursei citate.

Anchetatorii susțin că nu a fost folosită arma din dotarea polițistului deoarece pistolul său se afla la sediul din Oravița.

În prezent se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru stabilirea a împrejurărilor în care au decedat cele două persoane.

sursă foto: expressdebanat


Citește și EXPERIMENT LIBERTATEA. Unde fugim când sună alarma? Buncăre private și subsoluri abandonate din anii 90


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.