POLIȚISTUL HAIOS din Brașov, vedetă pe internet! Ce s-a întâmplat după ce șefii l-au pedepsit pentru că povestea aventurile de la serviciu

Comentează
Arhiva foto

Marian Godina, 29 de ani, îşi delectează prietenii de pe reţelele de socializare cu poveşti despre şoferii pe care îi întâlneşte pe “teren”. Una dintre poveştile care au făcut deliciul internauţilor implică un şofer român venit din Italia, care s-a făcut că a uitat dulcele grai, aşa că Godina s-a văzut nevoit să improvizeze.
«- Vă explic astfel încât să înţelegeţi: como entrato en esta ţara se aplica el codo rutiero romano care spune ca trebuiato sa casco el ochii la il semafore si sa opreşte dacă il e necesaro. Pero che dumnevostra trecuto pe rosso, permiso e suspendato una luna. Şi dacă esto nemulţumito, nu va duceti la il comandante, ci la il giudecatore. Claro sau tu necesita mai multo explicaţioni? » Nea Arghire a băgat nervos în viteză şi a demarat în trombă, am apucat să aud doar: «Andiamo, Maricico! »”.
Chiar dacă astfel de întâmplări povestite cu umorul lui Godina au făcut înconjurul internetului, şefii agentului s-au simţit lezaţi şi au considerat că afectează imaginea instituţiei. Poliţistul a fost obligat să îşi închidp pagina de pe reţeaua de socializare, lucru care i-a revoltat şi pe cititori, dar şi pe colegii acestuia, care apreciază stilul narativ al acestuia.
Și pentru că nu au dorit să stea indiferenți, colegii, prietenii sau simpli amicii de pe Facebook au postat zeci de mesaje de susținere, iar eforturile lor nu au rămas fără ecou. Marian Godina și-a redeschis pagina de Facebook, după ce, probabil, șefii lui i-au dat voie să își reia activitatea de povestitor.
”Vă mulțumesc din suflet tuturor celor ce m-ați susținut, v-am urmărit tot timpul si am fost profund emoționat de mesajele dumneavoastră. Precizez că nu am fost sancționat in nici un fel si nici nu fac obiectul vreunei cercetări administrative. Și ca să inchei in registrul obișnuit...ANDIAMO!!!”, a scris polițistul, în urmă cu puțin timp, fericit că poate să își bucure cititorii cu povești haioase de la intervenții, așa cum este și cea de mai jos.



Dialogul dintre un şofer beat şi medicul care îi lua proba de sânge:

- Ce greutate aveţi?- Da ce p... mea, ăştia m-au adus să mă vândă ca pe porci, în p... mea?- V-aţi lovit în accident?- Nu.- Dar văd că ţineţi mâna pe lângă corp.- Şi unde vrei s-o ţin? La p...? (Doctorul îl prinde de mână, iar Petrică începe să zbiere)- Aţi zis că nu sunteţi lovit.- Păi, sunt, dar nu din accident, în p... mea.- Dar ce-aţi păţit?- Am căzut din cireş, în p... mea.- Aţi consumat alcool?- Da, în p... mea, ţie ţi se pare că-s treaz?- Ce aţi consumat?- Diverse.- Diverse ce?- Diverse-n p... mea! Scrie acolo: d-i-v-e-r-s-e!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!