Victor Ponta a vorbit pentru postul american CNN, în cadrul unui interviu cu celebrul jurnalist Richard Quest, despre problema Rusiei. „Nu mă tem de acest lucru. Am trăit de secole având un vecin atât de mare şi de agresiv, cum a fost Uniunea Sovietică şi cum este Rusia acum, care foloseşte mai mult sau mai puţin aceleaşi metode ca în trecut. Faptul că vicepreşedintele Biden este aici, iar secretarul general al NATO a fost săptămâna trecută dovedeşte un mesaj foarte puternic de angajare a Statelor Unite şi NATO faţă de această parte a Europei care este cea mai aproape de Rusia şi de toate ameninţările”, a spus Victor Ponta pentru CNN.
Cuprins:
Acesta a mai spus: "Suntem graniţa de est a UE şi NATO şi suntem acum o poveste de succes care poată fi dată exemplu Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei drept cale de urmat, iar împreună putem fi mai puternici în faţa noi mişcării de tip Uniunea Sovietică".