onta consideră că este „o nebunie” ca prim-ministrul Viorica Dăncilă să mai aştepte 44 de zile pentru a se prezenta în Parlament, deoarece în această perioadă nu se pot ţine şedinţe de Guvern, având în vedere absenţa mai multor miniştri.

„Nu, nu se poate 44 de zile. E o nebunie. E ceva ce nu a existat niciodată şi nu poate să existe, pentru că nu se pot ţine şedinţe de Guvern. Doamna Dăncilă nu înţelege şi nu cunoaşte, dar nu se pot ţine şedinţele de Guvern, nu are cine să semneze documentele. Nu au delegat cei trei miniştri demisionari nimănui. Dacă nu mă înşel, o să expire imediat şi interimatul la Interne. La Educaţie nu mai vorbesc. Nu există ministru, chiar dacă e ministrul Culturii, care girează. Dar începe anul şcolar luni şi nu avem ministru. Nu cred că s-a întâmplat vreodată aşa ceva”, a declarat deputatul, la Parlament.

El a apreciat că fiecare zi în care PSD rămâne la putere, fără susţinere parlamentară, afectează în mod negativ imaginea social-democraţilor.

Ponta a spus că PNL şi USR trebuie să facă un „acord de guvernare” şi a precizat că Pro România nu doreşte să intre într-o nouă formulă de Guvern.

El a menţionat că pentru PRO România cel mai important lucru este existenţa unui „guvern funcţional”.

„Guvern funcţional înseamnă ca doamna Dăncilă să vină – dacă poate mâine, poimâine, cât mai repede – să ceară votul pentru noul Guvern. Decizia noastră, o ştiţi foarte bine: nu vom vota restructurarea, în noua formulă a Guvernului Dăncilă. Şi, dacă nu are acest vot, atunci să găsim împreună soluţia să avem un guvern care să funcţioneze”, a precizat el.

Fostul prim-ministru a adăugat că îşi doreşte ca România să nu repete „greşeala gravă din 2009” şi în cel mult una – două săptămâni să existe un Executiv „care să se ocupe numai şi numai de guvernarea ţării”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

El a apreciat că România se află într-o perioadă de criză.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI