Pornografia e peste tot, dar nimeni nu știe cine e patronul companiei MindGeek, care deține cele mai populare site-uri

Comentează
Arhiva foto

Compania MindGeek a devenit, pe tăcute, liderul pieței de materiale pornografice, fiind proprietar al unora dintre cele mai populare site-uri - RedTube, PornHub și YouPorn, scrie jurnalista Patricia Wilson, într-un material publicat de Financial Times și citat de Ars Tehnica.

În urmă cu două decenii, Mario Salieri filma un material pornografic într-o vilă luxoasă din Praga, când a văzut pentru prima dată IT-iștii care se aflau pe punctul de a răsturna industria.

„Proprietarul vilei m-a întrebat dacă am putea oferi un sendviș unui tânăr programator care închiriase o cameră”, spune Salieri, adăugând că „băiatul era palid și vizibil flămând”.

Câțiva ani mai târziu, Salieri a descoperit că „băiatul” își cumpărase primul Rolls-Royce Phantom. La fel ca alți programatori, făcuse o avere din vânzarea de reclame pe primele site-uri porno gratuite, care astăzi atrag sute de milioane de vizite în fiecare zi.

Grupul secret din spatele imperiului pornografic

Odinioară condusă de moguli înveșmântați în mătase, așa cum era fondatorul Playboy, Hugh Hefner, industria conținutului pentru adulți este astăzi condusă de un grup secret de experți în algoritmi, optimizarea motoarelor de căutare și publicitate direcționată.

Mario Salieri, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori de filme pornografice | Sursa foto: Facebook

„Toți vechii operatori din industria porno am fost ocupați să numărăm milioanele generate de vânzarea drepturilor VHS, DVS, TV… Nimeni nu ar fi pariat vreodată pe noua generație”.

Mario Salieri:

În era internetului, pornografia este pretutindeni, dar proprietarii săi nu sunt vizibili.

Pornografia a fost cadrul de pionierat pentru elemente din industria globală a publicității online, cum ar fi publicitatea direcționată, pay-per-click și marketingul prin e-mail, iar astăzi este o parte substanțială din economia internetului.

Așa-numitele site-uri „tube” au atras, de asemenea, controverse legate de videoclipurile care trimiteau către materiale referitoare la exploatarea minorilor și traficul de carne vie.

Cu toate acestea, se cunosc prea puține lucruri despre noul grup de operatori ale căror buzunare sunt umplute de cererea insațiabilă de înregistrări cu conținut provocator. <br>

MindGeek - cea mai mare companie de pe piața de profil?

Iar nicio altă entitate nu exemplifică mai bine acest lucru decât MindGeek - compania care, pe tăcute, a devenit dominantă în industria pornografică. Cu sediul în Montreal, MindGeek este proprietara unora dintre cele mai vizitate site-uri de profil, inclusiv Pornhub, RedTube și YouPorn.

Cel puțin conform înregistrărilor financiare făcute publice, MindGeek depășește industria pornografică din Europa și din Statele Unite. 

În ciuda acestui fapt, informațiile de bază despre această companie sunt, în mare parte, o necunoscută. Asta include și datele despre patronul MindGeek - un om de afaceri pe nume Bernard Bergemar, al cărui nume este aproape complet invizibil pe internet, dar care poate candida cu succes la titlul de cel mai succes magnat porno din lume.

Până la această investigație a Financial Times, identitatea sa era secretă, cunoscută doar de către un mic cerc de directori din firmă și de consilierii lor.

Pornhub, mai căutat pe net decât „coronavirus”

PornHub este cel mai popular site pentru adulți din lume. Sursa foto: Shutterstock

Site-ul MindGeek oferă puține indicii cu privire la industria pentru adulți pe care o patronează. În schimb, compania se consideră „lider în proiectarea, dezvoltarea și gestionarea site-urilor web foarte populare”.

Trafic ridicat este puțin spus. Grupul înregistrat în Luxemburg, care a încasat în 2018 venituri de peste 460 milioane de dolari, atrage zilnic peste 115 milioane de vizitatori pe site-urile sale. În SUA, în ultima lună, s-au înregistrat mai multe căutări pe web pentru Pornhub decât pentru cuvintele „coronavirus” sau „Trump”, potrivit datelor Google.

Sub radarul autorităților

Potențialilor angajați ai MindGeek li se spune că vor putea duce Big Data la nivelul următor, descoperind „peste noapte informații despre obiceiuri ale utilizatorilor pe care alții le strâng în câteva luni”. În fiecare zi, clipuri de aproximativ 15 terabytes sunt încărcate pe site-urile companiei - echivalentul a aproximativ jumătate din conținutul disponibil pe Netflix.

În ultimii ani, cele mai mari companii din industria IT au devenit atât nume comune, cât și subiectul unor controale la nivel de stat. Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, este chemat regulat să depună mărturie în fața Congresului american, în vreme ce politicile de conținut ale YouTube au devenit temă de dezbatere pe scară largă.

Pornografia online nu a fost complet imună nici ea la presiunea politică și la tentativele de reglementare din domeniul tehnologic. După ani de campanii împotriva fenomenului de revenge porn - constând în filmări cu conținut explicit partajate sau făcute fără consimțământ -, PornHub a fost de acord, de curând, să elimine temporar conținutul din surse greu de verificat, în timp ce lansează un nou sistem de verificare a utilizatorilor. De asemenea, există de multă vreme legi stricte care reglementează domeniul pornografiei infantile.

Dar, chiar dacă a remodelat o industrie care este responsabilă pentru o bucată semnificativă din traficul de pe internet, MindGeek și antreprenori precum Bergemar au rămas în mare parte în umbră.

JP Morgan, pe lista posibililor finanțatori ai MindGeek | Sursa foto: EPA

Primii creditori ai MindGeek - inclusiv nume pe de Wall Street, cum ar fi JP Morgan - s-au asigurat că sunt discreți, iar autoritățile de reglementare au evitat să pună prea multe întrebări. 

„Niciun politician nu vrea să vorbească deschis despre industria porno, fiindcă atunci ar trebui să recunoască modul în care face parte din viața de zi cu zi”, spune Kate Isaacs, de la organizația Not Your Porn, care face campanie împotriva utilizării imaginilor cu caracter sexual, fără consimțământul celor filmați. „Așadar, nimeni nu trage la răspundere o multinațională precum MindGeek”, încheie ea.

Problema conținutului piratat

Modelul de afaceri al celor de la MindGeek este familiar celor care au văzut puterea disruptivă din Silicon Valley. Majoritatea conținutului pornografic găzduit de site-urile sale cu vizionare gratuită este încărcat direct de public.

La fel cum imensa acoperire a Facebook îi convinge pe jurnaliști să promoveze articole pe platformă, multe studiouri de producție din industria porno postează fragmente din filmele lor pe site-urile MindGeek, sperând că unii dintre cei care le vizionează vor dori să plătească pentru a vedea mai mult.

În același timp, o mare cantitate din pornografia disponibilă online este furată. Jason Tucker, președinte al unui organism de consultanță pentru aplicarea reglementărilor din zona drepturilor de autor, spune că pornografia este cel mai piratat conținut din lume, pur și simplu pentru că este „cel mai dorit conținut din lume”.

Tucker, care a lucrat cu companii din industria porno de la sfârșitul anilor 1990 și îl are pe MindGeek drept client, susține că site-urile porno foarte cunoscute, precum PornHub, sunt „cele mai responsabile riscă prea mult dacă nu respectă legea”.

Însă alți oameni din industrie nu sunt de acord și arată cu degetul spre MindGeek ca spre un model de afaceri care a zdrobit companiile mai mici și a redus salariile pentru un număr tot mai mare de actori.

„Au intrat pe piață cu un model de afaceri bazat pe piraterie și au distrus complet industria, eliminând din afaceri multe studiouri de producție și mulți actori”, crede Erika Lust, producătoare de filme pentru adulți din Barcelona. 

Ea spune că echipa ei trimite cereri către MindGeek pentru a elimina unele clipuri - în baza faptului că reglementările din SUA și din UE mandatează deținătorii drepturilor de autor să monitorizeze dacă materialul lor este distribuit ilegal - de pe site-urile lor în fiecare săptămână sau chiar zilnic.

În replică, MindGeek spune că are proceduri pentru a detecta și elimina clipurile care încalcă reglementările privind drepturile de autor ale altor companii ori pe cele care prezintă pornografie infantilă sau alt tip de conținut ilegal.

Totuși, asigurările pe care le oferă compania sunt privite cu scepticism de militanți precum Isaacs, căreia anul trecut i s-a spus, de către un reprezentant al PornHub, că site-ul are zeci de persoane care verifică materialele încărcate pe site.

MindGeek spune că numărul citat de Isaacs a fost „inexact”, însă a refuzat să ofere o cifră. YouTube, prin comparație, are aproximativ 10.000 de persoane care moderează conținutul încărcat în platformă.

De unde a început totul

Fabian Thylman transformă pornografia online într-o afacere uriașă | Sursa foto: Facebook

Omul care a definit noua eră a pornografiei a fost Fabian Thylman. Adolescent fiind, în Germania sa natală, la sfârșitul anilor 1990 a dezvoltat unul dintre programele software care le permitea proprietarilor de site-uri web să taxeze pentru reclame, urmărind pe ce au dat clic vizitatorii.

Asta a oferit un indiciu referitor la potențialul de profit al marketingului online dacă ar exista și ceva care să atragă mulțimile - cum ar fi clipuri gratuite cu persoane care fac sex.

Cu banii obținuți din această primă aventură, Thylmann a început să adune site-uri pornografice și companii de producție care se luptau să concureze cu site-urile gratuite pline de clipuri furate. Norocul său s-a schimbat când a aflat că grupurile din Montreal din spatele PornHub și Brazzers - care, în 2010, erau deja companii profitabile și mărci cunoscute - au fost scoase la vânzare.

După finalizarea tranzacției în valoare de peste 130 de milioane de dolari, Thylmann a încercat să găsească alți bani care să îi permită să își extindă imperiul porno, numit pe atunci Manwin. 

Soluția a venit în 2011, sub forma unui împrumut de 362 de milioane de dolari de la 125 de investitori secreți care ar fi inclus Fortress Investment Group, JP Morgan Chase și Universitatea Cornell. Firmele au refuzat să comenteze, în vreme ce universitatea a spus că portofoliile managerilor de investiții sunt confidențiale.

Thylmann le-a spus participanților la conferință că plata dobânzilor reprezintă „un cost foarte serios și, dacă v-aș spune cât, ați crede că sunt nebun”, dar, a arătat el, „o marjă de profit foarte bună, de 25%, a făcut ca acest cost amețitor al dobânzilor să merite să fie plătit”.

Finanțarea a făcut ca dezvoltatorul de software să se extindă de la 200 la 1.200 de angajați în termen de trei ani, cu zeci de ramuri care se întind de la Montreal și Luxemburg până în Irlanda, Cipru și Insulele Virgine.

Thylman, pus sub acuzare pentru evaziune fiscală

Dominația lui Fabian Thylman asupra industriei porno a luat brusc sfârșit în 2012, când procurorii germani l-au pus sub acuzare pe pentru evaziune fiscală. La scurt timp, a vândut compania către Feras Antoon și David Tassillo, care au redenumit-o MindGeek. Ambii au refuzat să ofere o reacție la acest material.

Date detaliate privind fanteziile sexuale ale sutelor de milioane de oameni stabilesc comenzile MindGeek către studiourile de producție. 

Bernard Bergemar nu apare în documentele companiei și a refuzat să discute cu FT, dar mai multe surse au confirmat că, printr-o structură complexă de acționariat la filialele MindGeek, el este principalul acționar și cel mai mare beneficiar în toată afacerea.

Lipsa de transparență din jurul finanțării companiei acoperă, de asemenea, managementul - numele multor manageri ai companiei care apar în înregistrările fisclae nu apar în căutările pe internet, lăsând puține urme despre cine sunt aceștia.

<strong>Bergemar apare doar în trei rezultate Google, toate legate de un proces vechi de un deceniu în care a depus mărturie în calitate de director al RedTube. </strong>

Patronul Pornhub rămâne în umbră | Sursa foto: Shuterstock

Anterior, relatările din media au susținut că Tassillo și Antoon au cumpărat compania de la Thylmann în 2013, iar numele lor sunt listate drept singurele ale unor acționari MindGeek.

MindGeek neagă că ar fi cea mai mare companie din industria pornografică, o poziție care ar justifica un control sporit asupra afacerii sale și indică, în schimb, rivalitatea cu WGCZ Holding, o companie înregistrată în Cehia, deținută de doi cetățeni francezi care au același nume de familie.

Pe plan intern, însă, compania este mai puțin modestă, susțin foștii angajați. „PornHub este site-ul pentru adulți cu cel mai mare trafic de pe planetă, așa îl prezentam clienților”, spune un fost angajat care gestiona conturile clienților la rețeaua de publicitate MindGeek, TrafficJunky.

Datele privind lățimea de bandă ale companiei Sandvine confirmă faptul că PornHub este cel mai popular site pentru adulți din lume.

Secretomania, practicată la nivel de industrie

Pentru critici, tabuurile construite în jurul sexului au permis MindGeek și altor distribuitori de conținut din această zonă să se plaseze mereu sub radarul autorităților de reglementare. În vreme ce YouTube, deținut de Google, a ajuns în fața politicienilor pentru că nu reșeau să identifice și să elimine videoclipuri protejate de reglementările privind drepturile de autor, criticile aduse MindGeek și altor site-uri au fost mult mai puțin vizibile.

„YouTube este mult mai vizibil, mai conștient de daunele pe care le poate suferi reputația sa”, susține Lorna Woods, profesor de drept la Universitatea din Essex.

Woods, care a elaborat o serie de părți importante dintr-o propunere legislativă care vizează pagubele provocate de mediul online, în Regatul Unit, spune că până în această primăvară nu a acordat ea însăși prea multă atenție companiei MindGeek, „ceea ce este interesant, având în vedere cantitatea de cercetări pe care am făcut-o în domeniu”.

Chiar dacă a trecut pe sub radarul autorităților, MindGeek se luptă constant cu companii mai mici care încearcă să învingă compania în propriul ei joc. Frecvent, MindGeek ajunge în instanță cu jucători mai mici de pe piață.

Într-unul dintre cele mai recente procese, judecat în februarie anul trecut la un tribunal din Washington, MindGeek a acuzat două site-uri porno mai mici de încălcare flagrantă a drepturilor sale de autor, afirmând că distribuirea acestora cauzează un prejudiciu grav afacerii. Cu toate astea, nu a reușit să găsească proprietarii site-urilor acuzate.

Lust spune că întreaga industrie are reputația de a avea multe secrete.

„Aceștia sunt oamenii care au puterea de a decide ce putem găsi noi și, mai important, ce pot găsi copiii noștri în mediul online. Trebuie să știm cine controlează tipul de sex pe care îl consumăm”, a conchis ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!