Katy Miller, o tânără americancă studentă în Irlanda, era convinsă că nu se va căsători, pentru că ideea în sine nu o încânta foarte tare din cauza tam-tam-ului care se face în jurul ei şi a nunţii.
Cu toate acestea, în momentul în care iubitul ei, Tim, a anunţat-o că o va vizita în Europa pe perioada vacanţei, i-a venit năstruşnica idee să-l ceară în căsătorie. Şi nu oricum.
„Mi-a venit ideea spontan şi am fost foarte entuziasmată când m-am gândit că îl pot cere în căsătorie într-un mod inedit. Făceam un lucru drăguţ pentru persoana pe care o iubesc. Aşadar, am combinat tot ce îi plăcea lui foarte mult: călătoriile, berea şi eu. Am personalizat o halbă de bere, în interiorul căreia era gravată întrebarea. Am mers într-un pub din Dublin, am băut câteva pahare ca să-mi fac curaj.  M-am strecurat pe lângă un ospătar şi l-am rugat să umple halba cu bere şi să i-o aducă lui Tim. S-a uitat ciudat la mine, dar s-a conformat. Pe exteriorul halbei scria’ Tim, după ce termini de băut îţi voi pune o întrebare’. Când a ajuns la jumătatea halbei, m-au cuprins emoţiile pentru că mi-am dat seama că vede ce scrie. Răspunsul lui a fost ‘desigur'”, a povestit Katy.
Katy s-a declarat ea însăşi surprinsă de gestul ei, dar consideră că a fost o experienţă de neuitat, pe care ar repeta-o oricând. Cei doi au stabilit că vor avea o nuntă într-un cadru intim, cu doar câţiva prieteni.
Tânăra a povestit momentul pe Twitter şi a emoţionat milioane de oameni.
 

pintglass.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.