Povestea pensionarului care a donat 21.000 de euro pentru două incubatoare. „Banii i-am avut pentru că am vândut o casă în Anglia”

Comentează
Arhiva foto

Ion Mihai Giuran, pensionarul în vârstă de 86 de ani care a donat Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina două incubatoare pentru nou-născuţii aduşi pe lume înainte de termen a impresionat pe toată lumea. Nu numai pe medici şi pe cei din conducerea spitalului. Bătrânul a donat banii din vânzarea unui apartament pe care îl avusese în Anglia, unde a fost profesor timp de 30 de ani.

Mihai Ion Giuran locuieşte într-un apartament modest din Slatina. Peste tot sunt numai cărţi. Vrea însă să le doneze şi pe acestea. Nu are familia, nu a avut niciodată. „Am văzut la televizor că este nevoie de aceste incubatoare. M-am dus la spital şi am vorbit cu medicii. Iniţial am vrut să donez bani pentru unul singur, dar când am văzut că este mare nevoie am donat pentru două. Eu am vândut un apartament în Anglia şi am avut bani. Eu nu mai am ce să fac cu banii. Sunt foarte bătrân. Nu am pe nimeni”, povesteşte fostul profesor de engleză.

Bătrânul este supărat pe sistemul medical din România. „Peste tot sunt numai hoţi, numai corupţi. Nu se interesează de ţara asta, de ce le trebuie copiilor care mor în spitale”, mai spune bătrânul.

Mihai Ion Giuran s-a născut la Piatra-Olt în 1930, dar a urmat cursurile Universității din Iași, fiind apoi, la terminarea studiilor, încadrat profesor la Liceul „Radu Greceanu” Slatina, notează Gazeta Nouă. A avut însă o viaţă grea, trecând timp de 14 ani prin puşcăriile comuniste, reușind cu greu, și cu sprijinul prietenilor săi englezi şi americani, să plece la Londra.

Ororile pe care le-a trăit în temnițele comuniste l-au convins că, atunci când va putea, este bine să ajute, mai ales că nu a reușit să își întemeieze o familie și să aibă urmași.

Mihai Giuran a revenit în România la 3 ani după Revoluție, aflând ulterior, studiind arhivele CNSAS, că avea 23 de dosare de câte 500 de pagini din perioada petrecută la Londra.

Printre actele sale de caritate se numără ajutorul acordat în 2002 Bibliotecii Judeţeane „Ion Minulescu”, unde a fost înfiinţată o secţie de limbă engleză, prilej cu care a donat peste 350 de volume.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!