Povestea româncei vândute de sora ei unor proxeneți și salvată după 10 luni de un șofer de TIR, în Spania

Comentează

O tânără româncă a trăit un calvar după ce soțul a îndepărtat-o de copii, sora ei a traficat-o și proxeneții au plimbat-o prin toată Europa și au obligat-o să se prostitueze. Povestea ei a fost spusă de site-ul celei mai mari rețele radiofonice din Spania, Cadena Ser.

Iadul a venit în viața Mariei când avea doar 27 de ani. Victima maltratării în familie, soțul a despărțit-o de cei doi copii și a aruncat-o din casă. A plecat să locuiască cu sora ei, care a vândut-o unei grupări de proxeneți și timp de 10 luni a fost forțată să se prostitueze, fiind amenințată cu moartea.

„M-au bătut, m-au violat și m-au amenințat că-mi ucid copiii”, spune Maria (nume inventat, pentru a o proteja), o tânără care acum, la cinci ani după ce a putut scăpa din mâinile traficanților, și-a refăcut viața în Spania.

Maria este una dintre victimele care, ca multe altele, au căzut în mâinile mafiei cu falsa promisiune a unui loc de muncă. În cazul ei, sora sa a vândut-o unor bărbați, care au promis că o vor duce în Franța, să culeagă cartofi.

Bătăi, droguri, violuri, crime

Nu a fost așa. Timp de 10 luni, românca a fost forțată să se prostitueze în diferite țări din Europa: în apartamente, cluburi de noapte, pe stradă, și mereu sub amenințarea că, dacă va fugi, copiii ei vor fi uciși.

În acele luni de captivitate și prostituție forțată, Maria a asistat la tratamentul crud la care au fost supuse femeile traficate de mafie. „Multe dintre ele au fost încătușate, forțate să se drogheze, violate, unele dintre ele au fost ucise”, își amintește ea. Un iad care a făcut acele zece luni să treacă pentru ea „ca 20 de ani”.

Cu toate acestea, într-o zi, Maria și-a adunat suficient curaj pentru a fugi. Era în La Junquera, unde fuseseră dusă să se prostitueze pe stradă. „I-am spus proxenetului meu că îi voi plăti oricât îmi cere, dar să mă lase să plec. Mi-a spus că nici dacă muncesc toată viața nu aș putea să strâng acei bani”.

Un șofer de camion a salvat-o

Chiar dacă era sub strictă supraveghere, Maria a mers într-o benzinărie și a cerut ajutor unui șofer de camion portughez: „Mai întâi i-am oferit un serviciu, dar el a spus că nu, așa că i-am cerut să mă ajute”. Mulțumită traducătorului de pe telefonul mobil, ea i-a spus ce i se întâmplă și el a ajutat-o.

„La început s-a oferit să plătească o mie de euro proxenetului pentru a-mi da actele și să mă lase să plec, dar l-am convins că dacă va face asta ne vor ucide pe amândoi”, spune românca. Așa că a condus într-un oraș și au sunat la 112. Au venit agenții de la Garda Civilă și au pus-o în contact cu Asociația Adoratrices.

Acum, românca lucrează cu cei de aici și datorită lor, după 5 ani, a reușit să-și refacă viață, să-și întemeieze o familie, să nască încă un copil și să-și găsească un loc de muncă.

Cazul Mariei este încă în curs de anchetă judiciară și speră că plângerea ei le va ajuta pe colegele încă captive.

Procesul de vindecare nu a fost ușor: „Am avut un comportament foarte agresiv, foarte sălbatic, și am avut nevoie de ajutor psihiatric, a trebuit să învăț din nou să am încredere în oameni, să știu că nu îmi vor face rău”.

După doi ani în locuințele Asociației, Maria a început o viață autonomă, s-a angajat, și-a întâlnit partenerul și acum are o fiică nou-născută. Ceea ce nu a reușit încă este să călătorească în România pentru a-și vedea copiii mai mari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pensionarii din România primesc bilete de tren cu 50% reducere și pentru anul 2027. Sursă foto: Hepta.
21:49
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
20:00
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
21:17
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan din 5 octombrie: „Dar nu merită România o astfel de situație”
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:40
CTP îl compară pe Nicușor Dan cu Ceaușescu după ce președintele a refuzat alegerile anticipate în urma căderii Guvernului Mureșan în Parlament
Ultimele știri
22:22
Revoltă la Bruxelles, după ce Ucraina a cerut zeci de miliarde de euro în plus: „Parcă udăm deșertul”
22:17
Acciza la motorină, tăiată în continuare cu 25% în perioada 1–15 octombrie 2026
22:02
Bolojan revine și nu mai exclude o coaliție PNL - PSD: „Partidul a luat niște decizii, dar nu înseamnă că nu le poate schimba”. Ce spune de varianta Alexandru Nazare premier
21:51
Când se ridică gratuit frunzele și crengile din fiecare cartier din Oradea
TRENDING
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
16:24
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
21:50
Horoscop 1 octombrie 2026. Fecioarele ar fi bine să își măsoare cuvintele, să fie foarte atente la ceea ce fac și să-și tempereze orgoliul
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
20:29
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o sumă uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
20:00
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Cuplu care se bucură de toamnă
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220-300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri