Spionul care a inspirat un serial Netflix. Povestea lui Eli Cohen, israelianul care a reușit să ajungă în cercurile puterii din Siria

Comentează
Arhiva foto

Eli Cohen este considerat erou în Israel, după ce a reușit să se infiltreze în cercurile puterii de la Damasc la începutul anilor '60. Viața este a fost recent ecranizată în serialul Netflix „Spionul”, iar scenariștii nu au fost nevoiți să adauge nimic pentru a face biografia mai atractivă, căci realitatea a fost a fost mai mult decât suficientă, notează The Sun.

Sacha Baron Cohen, actorul cunoscut mai mult pentru rolurile sale din comedii precum Borat, este cel care îl joacă pe celebrul spion israelian.

El a reușit să aducă în atenție faptele lui Eli Cohen, care a reușit să ajungă atât de influent în Siria, încât i se oferise postul de ministru adjunct al Apărării.

Eli Cohen, în mijloc

Eli Cohen s-a născut în 1924, într-o familie de evrei din Alexandria, Egipt. Din 1949, când majoritatea evreilor au plecat în Israel din cauza atmosferei ostile din această țară, Cohen a rămas la Alexandria și a organizat un grup implicat în Operațiunea Goshen prin care mii de evrei egipteni au fost scoși din țară.

În 1956, a ajuns și el în Israel unde și-a întemeiat o familie alături de soția Nadia și cei trei copii ai lor. În pofida aventurilor cu alte femei pe care le-a avut mai târziu, Cohen a rămas profund atașat de soția sa.

După câțiva ani de viață discretă dusă ca funcționar la Tel Aviv, serviciul israelian de informații, Mossad, l-a trimis în Siria cu misiunea de a se infiltra în cercurile influente din mediile politic și militar.

Pe lângă activitatea din Egipt, Cohen a fost selectat pentru că vorbea fluent engleza, araba și franceza și avea o înfățișare care putea trece cu ușurință drept tipic arăbească.

Orgii pentru ofițerii sirieni

Ajuns la Damasc, în 1962, după un curs de instruire la Mossad, Cohen s-a prezentat drept Kamel Amin Thaabet, un om de afaceri sirian de succes care tocmai revenise în țara natală după o perioadă petrecută în Argentina.

A devenit repede cunoscut pentru petrecerile opulente și relațiile cu femei frumoase și bine poziționate social.

Se pare că în perioada cât a stat în Siria Cohen a avut nu mai puțin de 17 amante.

A reușit repede să se infiltreze în mediul ofițerimii siriene invitând lideri militari proeminenți la care petreceri care deseori degenerau în orgii. Cohen se prefăcea la fel de beat ca și invitații săi pentru a obține mai ușor confidențe care ar fi interesat Israelul.

Profitând de relațiile sale, Cohen a fost luat într-un tur al Înălțimilor Golan de la granița cu Israel, zonă puternic militarizată.

El le-a sugerat ofițerilor să planteze pâlcuri de eucalipți pentru ca soldații să aibă umbră, iar fortificațiile siriene să fie ascunse de ochii soldaților israelieni.

Ideea sa a ajutat Israelul abia câțiva ani mai târziu

Sirienii au fost încântați de idee, dar au regretat amarnic doar câțiva ani mai târziu, în 1967, când în timpul Războiului de șase zile armata israeliană a țintit în special locurile în care erau plantați eucalipții, ucigând mii de sirieni.

Cohen a reușită să devină atât de influent încât la un moment dat a fost luat în calcul să fie numit ministru adjunct al Apărării.

Spionul a devenit însă din ce în ce mai îngrijorat de posibilitatea de a fi capturat și în 1964 a cerut Mossadului să fie readus în țară, cerere care i-a fost refuzată pentru că informațiile pe care le furniza erau mult prea importante.

Prins cu ajutorul KGB

La rândul lor, sirienii au început să bănuiască existența unui spion evreu de top în țară deoarece prea multe informații confidențiale păreau să fi ajuns în posesia Mossadului. Astfel au cerut ajutor de la KGB, iar o echipă sovietică de contraspionaj a fost trimisă la Damasc, împreună cu echipament pentru detectarea transmisiilor radio clandestine.

Agenții KGB au depistat semnalul radio emis din casa lui Cohen în timp ce trimitea informațiile către șefii săi din Mossad. După arestarea sa, a fost intergorat și torturat, smulgându-i-se unghiile, dar se pare că Eli Cohen ar fi refuzat să dea informații sensibile despre Mossad.

A urmat un proces la capătul căruia, Cohen a fost condamnat la moarte prin spânzurare. Înainte de execuție i-a scris soției sale cerându-i să se recăsătorească ca să nu-i priveze pe copii de prezența unui tată. ”Te implor, draga mea Nadia, să nu-ți petreci viața jelind ceva ce a trecut deja”, i-a scris el soției.

Execuția sa din 18 mai 1965 a fost una publică având loc în piața Marjeh din Damasc. Evenimentul a fost transmis de către televiziunea siriană, iar după execuție trupul i-a fost înfășurat într-un sac pe care erau scrise mesaje antievreiești și crimele de care s-ar fi făcut vinovat. Cohen a atârnat în ștreang timp de șase ore înainte de a fi coborât de pe eșafod.

Nici până astăzi autoritățile siriene nu au acceptat să-i repatrieze trupul, însă în Israel Cohen este considerat un erou național, fiind mai multe străzi care au fost denumite după numele său. Informațiile furnizate de el au contribuit major la succesul Israelului în conflictul armat din 1967 cu Egipt, Iordania, Irak și Siria.

Premierul Menahem Begin, însoțit de ministrul Apărării, șeful Statului Major și oficiali ai Mossad, a participat în 1977 la ceremonia de Bar Mitzvah a fiului lui Cohen, în semne de respect față de sacrificiul făcut de tatăl acestuia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!