Mulți au crezut că sunt mașini reale de poliție aflate la „pândă”. Când s-au apropiat, cu o viteză, evident, redusă, au constatat că era doar un carton, nu o mașină adevărată de poliție, a anunțat presasm.ro

Poza unei mașini de poliție a fost plasată "la pândă" pe marginea drumului pentru a-i speria pe șoferii care calcă prea tare accelerația

Mașina de poliție nu e decât un carton

Cer poze similare pe mai multe drumuri din țară

„Mașina” poliției a fost amplasată pe un drum din apropoere de Baia Mare, într-o zonă foarte periculoasă, denumită de localnici și „curba morții”. 

Imaginea a devenit virală, dar mulți dintre cei care au comentat au spus că ar fi bine ca astfel de poze să fie amplasate pe mai multe drumuri, pentru a-i mai potoli pe vitezomanii care calcă mereu accelerația.

Astfel de imagini au mai fost obvservate, în trecut, în apropiere de Câmpulung Moldovenesc. Cu ani în urmă, în apropiere de intrarea în Câmpina, la Bănești, era poza unui polițist care-i speria pe mulți participanți la trafic.


DIICOT l-a audiat pe falsul medic ginecolog de la Spitalul Ilfov după ce a aflat că a recoltat celule stem de nou născuți într-un studiu finanțat de compania elvețiană Nestle!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.