Mecanicul de bord, Alexandru Agapie (49 ani), din Constanta, a murit pe loc. Celelalte doua persoane – pilotul elicopterului, Gheorghe Vranceanu si un gardian public din Prahova, Bogdan Marinescu – desi ranite, au reusit sa scoata trupul colegului lor din aparatul de zbor.
Elicopterul avea misiunea de a survola zonele cu conducte apartinand SC Petrotrans SA Ploiesti. Potrivit primelor informatii date publicitatii, elicopterul s-a prabusit dupa ce unul din motoare s-a defectat, desi aparatul a iesit din reparatii capitale in urma cu aproape o luna de zile. Pilotului i s-au luat probe de sange, pentru stabilirea alcoolemiei.
In urma cercetarii efectuate, ieri, de o echipa formata din reprezentanti ai Autoritatii Aeronautice Romane, Inspectoratului General al Politiei Transporturi si ai Parchetului Prahova, s-a stabilit ca elicopterul, marca K 26, s-a ridicat de la sol intr-un zbor neautorizat, cei trei componenti ai echipajului intentionand sa faca un zbor de agrement, la ora 1.00 noaptea. Supravietuitorii, pilotul Gheorghe Vranceanu (42 ani) din Bacau, si gardianul ce asigura paza in incinta aeroclubului de la Strejnic, Bogdan Marinescu, pot fi trasi la raspundere pentru pagubele produse. Elicopterul, care valora 80.000 $, a fost distrus in intregime.