Pelicula „Alcarràs”, o dramă regizată de Carla Simon, a câștigat Ursul de Aur pentru cel mai bun film la Berlinala 2022, cea de-a 72-a ediție a festivalului de film din capitala Germaniei, informează site-ul oficial al competiției cinematografice.
18 producții au concurat pentru Ursul de Aur, principalul trofeu acordat la gala de miercuri, 16 februarie, de juriul internațional, prezidat de regizorul american M. Night Shyamalan.
Filmul „Trap”, de rusoaica Anastasia Veber, a fost distins cu Ursul de Aur la secțiunea scurtmetraj, Berlinale Shorts, la care a fost înscris și eseul documentar „Amintiri de pe Frontul de Est”, de Radu Jude.
Din cauza restricţiilor sanitare impuse de pandemia de COVID-19, proiecţiile din timpul Berlinalei au avut loc la o capacitate de 50% a sălilor de cinema. Petrecerile şi recepţiile au fost anulate.
Premiile juriilor independente vor fi anunțate în 17 februarie, iar premiile secțiunii Panorama - în 19 februarie. Berlinala își dedică ultimele patru zile (17-20 februarie) publicului berlinez, spre deosebire de edițiile trecute, când doar ultima zi relua filmele pentru localnici.
Coproducția minoritară românească „Alis”, regizată de Clare Weiskopf și Nicolas van Hemelryck, a câștigat Ursul de Cristal pentru Cel mai bun film, premiu decis de juriul tânăr din secțiunea Generation 14plus.
Documentarul filmat la Bogota urmărește opt adolescente din medii defavorizate care sunt invitate să își imagineze o colegă fictivă, demers creativ ce le determină și să își descrie mediul, dar și să evadeze din el.
Filmul e produs de compania columbiană Casatarantula în coproducție cu Pantalla Cines din Chile și Radu Stancu prin compania DeFilm din România. Postproducția a avut loc la Avanpost București.
Celelalte prezențe românești la cea de-a 72-a ediție a Berlinalei:
Anul trecut, marele premiu Ursul de Aur a fost câștigat de „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude.
Foto: EPA