„Cu siguranță, Alianța Nord-Atlantică (NATO) va trebui să stea la aceeași masă și să se gândească serios la ce să facă, pentru că atunci începe să fie periculos, nu numai pentru Europa sau pentru regiunea noastră, ci pentru întreaga lume”, a precizat Andrzej Duda.

Președintele Poloniei crede că Rusia ar putea folosi arme chimice, deoarece Vladimir Putin se află într-o „situație foarte dificilă”.

„De fapt, din punct de vedere politic, el și-a pierdut deja războiul și pe plan intern nu îl câștigă”, a adăugat el.

Duda cred că dacă Putin folosește arme de distrugere în masă, atunci „se schimbă regulile jocului”.

Ambasadorul Rusiei la ONU a susținut, vineri, că forțele Moscovei au găsit dovezi privind existența armelor biologice în Ucraina. SUA au calificat afirmațiile drept „hilare” și au avertizat că Moscova caută, de fapt, un pretext pentru a-și justifica o eventuală utilizare a unor arme similare, în invazia din Ucraina.

În trecut, administrația americană a stabilit că guvernul rus a folosit arme chimice atât în ​​otrăvirea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, în 2020, cât și în 2018 împotriva lui Serghei și Iuliei Skripal, în Anglia.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Horoscopul Wuyku, zodiacul cu doar patru zodii. E conceput de tibetanii care puteau prezice viitorul
FANATIK.RO

Reacția PRO TV, după ce Antena 1 a dat în judecată postul și pe Chefii Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu: „Știm despre recenta acțiune...” / EXCLUSIV
Viva.ro

Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui
Libertateapentrufemei.ro
Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui
S-a întors! Unul dintre magnații alcoolului din România se implică într-o afacere la limită
GSP.RO

Țara cu cei mai mulți miliardari care e plină de cartiere întregi de locuințe abandonate sau neterminate. Piața imobiliară s-a prăbușit brusc

Un mare lanț de restaurante fast-food vine în România. Orașul neașteptat în care deschide prima locație
Știrileprotv.ro
Un mare lanț de restaurante fast-food vine în România. Orașul neașteptat în care deschide prima locație
Cine este Olga Guțanu, presupusa iubită a lui CRBL după divorț. E cu 22 de ani mai tânără decât el!
Unica.ro

Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, în farfurii. Pescarii le adună din zone interzise
Observatornews.ro
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, în farfurii. Pescarii le adună din zone interzise
Horoscop 18 mai 2024. Peștii au ocazia de a privi cu totul altfel anumite probleme, inclusiv pe cele care le-au provocat destule bătăi de cap
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI