Numirea a fost ”o soluție de avarie”, a spus pentru ziar Gheorghe Borcean, președintele CMR.
”Nu neapărat că aș fi dorit eu asta. Am acceptat-o cu onoare. 14 milioane lei datorie, la un spital de 400 de paturi. Asta înseamnă că bugetul lui pe un an de zile este datoria. Cu conturi blocate, spital Covid suport”, a adăugat Borcean.

Nu crede că e incompatibil
Noul manager a spus pentru ziar că va rămâne în continuare președinte al Colegiului Medicilor din România.
Nu consideră că există o incompatibilitate între cele două funcții.
”Deja am avut o reclamație la ANI (Agenția Națională de Integritate, n.r.) mai demult, acum 6, 7 luni, în legătură cu calitatea mea de președinte al Colegiului și de Șef de Secție (al Spitalului Municipal Caransebeș, n.r.). ANI a dat o decizie care a spus că nu există nicio incompatibilitate între președinția Colegiului și șefia de secție”, a declarat Gheorghe Borcean pentru Libertatea.
”Sigur o să mă reclame careva”, a adăugat acesta.
ANI poate stabili dacă e incompatibilitate sau nu
Conform art. 178 din legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu:
a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică;
b) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate;
c) exercitarea unei activități sau a unei funcții de membru în structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești;
d) exercitarea oricărei funcții în cadrul organizațiilor sindicale sau patronale de profil.
Libertatea a întrebat ANI dacă există o incompatibilitate între cele două funcții. Nu a primit un răspuns până la momentul publicării materialului.
Borcean a fost directorul Spitalului Municipal din Caransebeș între 1989 și 2006. Din 1998 până în aprilie 2015 a fost vicepreședintele Colegiului Medicilor din România.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/20/1ff737c274864e3900aa9f032974c219.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/20/9caaff38c01dc75aed4a604160691e0f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/20/e129c73c8e653db1e6af0e5db3991c3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/20/75bc8864ec44e0c1469b294bc6dd1ffe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/20/12af80e64063f9a2c56630b36fa4a327.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/91097549b12ea55abb3b27470a73820a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/119fd1b8df65b9bc5a0ed6eea7bfc7f4.jpg)