Președintele Colegiului Medicilor, despre doctorii care demisionează: ”Îi înțeleg, au spaimele lor, dar nu și dacă pun în pericol viața altora care depind de ei”

Comentează
CMR: Facem un apel ferm la respectarea confidenţialităţii datelor privind sănătatea pacienţilor. Este un drept fundamental al acestora

Spitale focar de infecție, sute de cadre medicale infectate, lipsa testelor pentru COVID-19, îngrijirea pacienților fără a avea tot echipamentul de protecție, trimiterea în orice spital, fără drept de apel, și riscul unui dosar penal dacă refuză să îngrijească pacienți. Cu asta se confruntă cadrele medicale în ultimele zile.

Mulți au decis să plece din spitale. Demisionează, se pensionează sau își iau concediu medical, de teama infectării lor și a celor din familie.

Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), spune, într-un interviu pentru Libertatea, că efectul epidemiei de coronavirus a fost devastator în sistemul medical românesc.

“Acum se vede că e un sistem slab finanțat, neperformant, învechit, neîncadrat cu personal calificat, neînnoit, nedotat tehnic”, susține Gheorghe Borcean.

Președintele CMR le transmite autorităților să învețe din realitatea crudă a acestei crize și, după ce trece epidemia de coronavirus, să aducă la zi sistemul public de sănătate.

”Va trebui regândit sistemul public de sănătate din România, care trebuie adus la zi mereu, nu lăsat ca o Cenușăreasă”, spune Gheorghe Borcean.

Ce s-ar întâmpla dacă astăzi ar fi și un cutremur sau ar veni inundații? Unde ne-am afla? Vă puteți imagina un astfel de scenariu catastrofic în situația în care ne aflăm acum?Gheorghe Borcea, președintele Colegiului Medicilor:

Despre cadrele medicale care au demisionat în ultimele zile, președintele Colegiului Medicilor spune că le înțelege spaimele, nemulțumirile și frustrările, dar ele au obligația de a salva oameni și trebuie să rămână în prima linie a luptei cu epidemia.

Îi înțeleg până la un punct, până la punctul în care pun în pericol viața altora care depind de ei. Gheorghe Borcean, președintele CMR:

Despre apelurile disperate ale cadrelor medicale de a primi echipament de protecție, președintele CMR spune că nu doar România are probleme și că are convingerea că autoritățile fac eforturi să le aducă, mai ales pentru spitalele de suport COVID-19, aflate în prima linie.

”Nici America nu le are. Președintele SUA vorbește despre reciclarea măștilor. Nu a dorit nimeni această situație. Medicii, populația, guvernanții trebuie să se așeze împreună”, mai spune Gheorghe Borcean.

”La Spitalul Caransebeș, dacă vin 30 de pacienți, se epuizează stocul”

Gheorghe Borcean spune că el este la Spitalul Caransebeș, județul Caraș-Severin, unitate de suport pentru cazurile de coronavirus, unde acum este un stoc limitat de echipamente de protecție.

”Știu că în magazia Spitalului Caransebeș e un stoc de materiale de protecție, de la cele mai sofisticate până la cele uzuale, dar stocul s-ar epuiza într-o zi dacă mâine ar trebui să vină 30 de pacienți cu COVID”, a adăugat Borcean.

Medicul mai spune că nici o spaimă nu i-ar putea determina pe el și pe colegii lui să demisioneze în plină epidemie.

Nu putem ști ce va fi în continuare. Dar nu avem nici un gând, nici eu și nici colegii mei, să demisionăm din cauza panicii. Gheorghe Borcean:

Ar fi putut face mai mult Colegiul Medicilor din România pentru personalul medical? Răspunsul lui Gheorghe Borcean, în interviul video acordat Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!