Președintele Klaus Iohannis pleacă, joi, la Consiliul European de la Bruxelles, unde se discută stadiul Brexit-ului

Comentează
Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa, în perioada 22-23 martie a.c., la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Pe agenda reuniunii se află o serie de subiecte din domeniul economic, recentele măsurile luate de Statele Unite ale Americii privind instituirea unor taxe la importurile de oțel și aluminiu urmând să fie principala temă abordată. Vineri, se va desfășura reuniunea Consiliul European, în cadrul căreia șefii de stat și guvern vor examina stadiul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Președintele României va lua parte și la Summitul Partidului Popular European.

În cadrul deplasării externe la Consiliului European de la Bruxelles, vor fi incluse și subiecte legate de ocupare, creștere și competitivitate, axate pe Piața Internă a Uniunii Europene, Piața Unică Digitală, Uniunea Piețelor de Capital, Uniunea Energiei, Semestrul European, Pilonul European al drepturilor sociale și Pachetul de echitate socială. Impozitarea, inclusiv în domeniul digital, va fi, de asemenea, luată în discuție.

Potrivit Administrației Prezidențiale, relațiile externe, respectiv stadiul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Turcia, precum și cazul fostului spion rus Serghei Skripal reprezintă teme care vor fi dezbătute cu prilejul întâlnirii de la Bruxelles.

În ceea ce privește comerțul, referitor la măsurile recente anunțate de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, Președintele României va accentua importanța comerțului liber și va sublinia faptul că măsurile protecționiste nu sunt de natură să sprijine dezvoltarea economică la nivel global.

În cadrul reuniunii, Președintele Klaus Iohannis va evidenția că România susține accelerarea negocierilor cu cei doi parteneri comerciali importanți ai Uniunii, respectiv Mexic și Mercosur, în vederea convenirii unor acorduri ambițioase și echilibrate, bazate pe beneficii reciproce, în perioada imediat următoare, care însă, trebuie să reflecte de o manieră clară interesele tuturor statelor membre.

Referitor la Semestrul European, Președintele României va saluta menținerea celor trei priorități de acțiune în derularea acestui proces în 2018, respectiv stimularea investițiilor, continuarea implementării reformelor structurale și asigurarea unor politici fiscal-bugetare responsabile.

Președintele Klaus Iohannis va sublinia importanța acordată la nivel european procesului de consolidare a dimensiunii sociale a Europei, arătând că punerea în aplicare a Pilonului social trebuie să fie un proces bazat pe coeziune și respectul pentru principiile și valorile fundamentale ale Uniunii. Acțiunea Uniunii în domeniul social trebuie să fie proporțională și să țină cont de diferențele de dezvoltare dintre statele membre.

În ceea ce privește dezbaterea privind impozitarea, Președintele României va menționa că este necesară coordonarea la nivel global și că țara noastră sprijină acțiunile de creștere a transparenței fiscale și de combatere a fraudei și evaziunii fiscale. În acest context, este importantă promovarea în continuare a standardelor de transparență fiscală la nivel internațional.

Vineri, 23 martie a.c., se va desfășura reuniunea Consiliul European (art. 50), în cadrul căreia șefii de stat și guvern din 27 de state membre vor examina stadiul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Liderii europeni urmează să adopte noi liniile directoare (guidelines) care vor defini cadrul relațiilor viitoare UE-Marea Britanie.

Președintele Klaus Iohannis va sublinia faptul că România se pronunță pentru un parteneriat cât mai strâns între Uniunea Europeană și Marea Britanie după Brexit, parteneriat care să includă o cooperare atât în domeniul economic și comercial, cât și în alte domenii precum securitate, apărare și politică externă.

Cu prilejul participării la reuniunea Consiliului European, Președintele României va lua parte și la Summitul Partidului Popular European.

Citește și: #salvatipipera | VIDEO. Cartierul contrastelor: cum se văd clădirile de sticlă din blocurile de nefamiliști. ”Noi am vrea doar apă caldă…”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Camioane într-o parcare
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
MONDEN
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
Doctorul Mihail Pautov la „MediCool” | Foto: Antena 1
17:51
Ce se întâmplă cu emisiunea doctorului Mihail Pautov de la Antena 1. Anunț oficial despre „MediCool”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
18:54
Rusia este acuzată de trafic de ființe umane pentru a face rost de carne de tun pe frontul din Ucraina
18:50
Rezultatele Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate