Așa-numita licență generală 8L a expirat miercuri și a permis până acum tranzacții „legate de energie”, în principal petrol, cu 12 bănci rusești aflate pe listele de sancțiuni.
În contextul declarațiilor făcute de liderul rus Vladimir Putin pe tema armistițiului propus de Statele Unite, administrația Trump a decis să nu prelungească această licență, dezvăluie corespondentul Fox News Business, Edward Lawrence.
„Asta înseamnă că țările europene și aliații noștri NU MAI pot cumpăra #petrol din #Rusia fără să li se impună sancțiuni din partea SUA. O sursă îmi spune că aceasta este o tactică de negociere pentru a pune capăt invaziei”, scrie jurnalistul american pe contul său de X.
Potrivit unei surse, Statele Unite „vor continua să aplice sancțiuni, care rămân una dintre pârghiile-cheie” pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Președintele american Donald Trump i-a transmis miercuri liderului de la Kremlin Vladimir Putin că Rusia riscă sancțiuni „devastatoare” dacă nu acceptă propunerea de încetare a focului pentru 30 de zile în Ucraina.
Vladimir Putin a declarat joi că are rezerve față de armistițiul propus de Statele Unite și a prezentat condițiile sale pentru o așa-zisă „pace de durată”. Liderul rus a cerut în principal rezolvarea „cauzelor fundamentale ale crizei” din Ucraina, o referire la negocierile mai ample pe care și le dorește cu administrația Trump, inclusiv asupra prezenței americane în Europa. În cele din urmă, Putin a solicitat o discuție directă cu Trump.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5fdf7c52d37f735faae9195915ec1a11.jpg)
Donald Trump consideră la rândul lui că „ar fi foarte dezamăgitor” ca Vladimir Putin să respingă în cele din urmă propunerea sa de armistițiu în Ucraina şi transmite public că liderul rus a făcut o declaraţie „foarte promiţătoare”, dar „incompletă” pe acest subiect.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că liderul rus Putin a refuzat „de fapt” armistițiul, dar a recurs la declarații „manipulatoare” pentru a nu-i spune „nu” direct lui Trump.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_12be16174928c1de7d1582f9b566c51e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7bc0d47865e02ed03e31714f889ef01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3919cdbed5ec5f680fe9d199cc31eb0c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_2e0169700b74fae675b44d40e7efcc08.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b97905c0079984d5ca989d258bf6a06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_facdb690d6ef9d95ebe5c41845ea9ae3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_70494323ae60372a9da79d0f1a4c7720.jpg)