Prima reacție a Gabrielei Firea despre derapajele ministrului Budăi la adresa femeilor. Le cere victimelor să vorbească: „Dacă mi se întâmpla mie așa ceva, eu aș fi spus”

 1 comentariu
Arhiva foto

Gabriela Firea, ministrul familiei, a avut o primă reacție în scandalul ministrului Budăi, la cinci zile după ce Libertatea a dezvăluit derapajele acestuia la adresa mai multor femei. Cu câteva ore înainte să vorbească despre cazul Budăi, ministrul anunța că va lansa un ghid pentru combaterea și prevenirea hărțuirii sexuale și morale.

„Am primit semnale că au avut loc abuzuri împotriva femeilor. Au fost situații în care femeile, colege fiind, au suportat remarci nepotrivite, atitudini nepotrivite, chiar ostile”, este un mesaj video distribuit, luni, de Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.



Poziția sa nu se referă la dezvăluirile făcute de ministrul muncii, Marius Budăi, despre care Libertatea a dezvăluit săptămâna trecută că a sunat o colegă de partid, deputată, la miezul nopții în vara anului trecut, la Olimp, iar în ianuarie 2023 a abordat alte două femei, la Sinaia. Totul după ce băuse.

Ministrul familiei a anunțat luni, de fapt, că pregătirile pentru lansarea unui ghid pentru drepturile femeilor sau împotriva hărțuirii sexuale și morale sunt pe ultima sută de metri și că urmează să-l treacă prin Guvern

În video, Firea evidențiază că România nu ocupă un loc fruntaș în Europa în ceea ce privește drepturile femeilor.

„Ne-am bucura dacă drepturile femeilor ar fi mai mult respectate... A fi civilizat și respectuos înseamnă să te respecți pe tine însuți, dar să respecți și drepturile femeilor”, subliniază ministrul familiei.

În cele peste 5 minute de intervenție, Firea nu face nicio trimitere la cazul colegului său de partid.

De ce nu l-a sunat Firea pe Budăi să afle dacă este adevărat că și-a sunat noaptea o colegă

Libertatea a încercat de mai multe ori să obțină un punct de vedere de la Gabriela Firea, dar nu a răspuns solicitărilor. Pe linie de partid, ea ocupă o poziție importantă: prim-vicepreședinte.

Luni, la cinci zile după apariția textului în Libertatea, Gabriela Firea a oferit o reacție, după ședința grupul PSD din Senat. Ministrul susține că nu știe ce a făcut Budăi și că trebuie să existe dovezi în acest sens.

„Persoanele care au făcut această reclamație să prezinte publicului dovezile, așa ar fi normal. Mie dacă mi se întâmpla așa ceva, eu aș fi spus tocmai în ideea de a nu se repeta aceste incidente și de a nu lăsa ca aceste practici să fie acoperite. Cazul nu trebuie prezentat pe surse. Acum ce facem, ne luptăm cu știrile pe surse?”, a fost poziția Gabrielei Firea.

Întrebată dacă l-a sunat pe ministrul Budăi sau a avut o discuție cu acesta pentru a vedea dacă este adevărat că i-a dat un telefon, noaptea, unei colege de partid, Gabriela Firea a răspuns că nu.

„Cum să-l întreb (n.r. - pe Marius Budăi) dacă este adevărat o știre pe surse? Nu puteam să-mi permit să sun un coleg ministru să spună dacă este adevărat ceva care se prezintă ca o supoziție, nu ca o realitate. Promit să-l sun. Îl voi suna să îl întreb care este situația din punctul lui de vedere. La nivel general, ca femeie și ca mamă, nu doar ca ministru, dacă se dovedește a fi adevărat nu pot să fiu de acord cu o astfel de practică și o condamn și în viața privată, și în viața profesională. Câtă vreme nu cunosc aceste lucruri, nu am fost martoră, nu mi s-a transmis, nu am știu, eu nu pot să comentez zvonuri”, a declarat Firea pentru Libertatea.

Colegii din Senat ai Gabrielei Firea au oprit discuția, spunând că doamna ministru trebuie să ajungă la o altă întâlnire.

Declarația lui Firea, în ton cu punctajul de partid

Conducerea PSD nu a avut vreo reacție oficială în scandalul Budăi.

Social-democrații au fost însă învățați cum să răspundă când sunt întrebați despre cazul Budăi că ei sunt fideli prezumției de nevinovăție. Punctajul a fost trimis la sfârșitul săptămânii trecute.

„PSD a demonstrat în ultimii ani că nu face scut în fața nimănui. Că are toleranță zero față de corupție, că nu tolerează comportamentele agresive și cu atât mai puțin pe cele împotriva femeilor. Oricine din PSD, indiferent de numele și poziția sa, va răspunde pentru astfel de fapte și atitudini, dacă există dovezi concrete că este vinovat. Până atunci, fidel principiilor și valorilor democratice, PSD, ca organizație, respectă prezumția de nevinovăție”, se arată în punctajul intern prin care comunicatorii PSD sunt învățați să se delimiteze de scandalul Budăi.

Singura reacție din PSD

Singura din PSD care a reacționat a fost senatoarea Gabriela Crețu, care a condamnat ferm acest gen de comportament.

„Nu știu dacă este adevărat. Dar recunosc în anumite comentarii din articol (n.r. – articolul Libertatea) stereotipuri la care trebuie renunțat. Din păcate, trăim într-o societate care consideră consumul de alcool excesiv o normalitate și, adeseori, o scuză pentru comportamente inacceptabile. Nu este! Sunt colegă cu Marius Budăi. În această calitate, mă simt tristă și regret că își umbrește o activitate politică pe care o apreciam, că își pune în pericol o familie pe care o credeam frumoasă, că dă exemple proaste celorlalți. Ca femeie, protestez! Îi asigur pe toți bărbații, mai ales pe colegi, că nu ne fac plăcere, niciodată, complimentele deplasate, mesajele sau telefoanele insistente, orice gest care depășește frumoasa camaraderie care ar trebui să fie între noi. În lege, se numește hărțuire!”, a declarat Crețu, pentru Libertatea.

Ciucă: O să vorbesc cu Budăi pe acest subiect

Întrebat luni dacă a avut o discuție cu ministrul muncii despre derapajele avute, premierul Ciucă a răspuns negativ. A precizat însă că va vorbi cu el pe acest subiect.

Ministrul muncii nu a fost prezent luni în Parlament, el a lipsit și de la ședința grupului PSD, dar și de la ședința de plen a Camerei Deputaților.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    bozo76 07.07.2023, 08:24

    M.am saturat de toaye gloabele

ALTE ȘTIRI
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Andreea Berecleanu
15:10
Andreea Berecleanu, mesaj emoționant de ziua fiului său. Imagini de colecție cu Petru din copilărie până în prezent
Adi Nartea la Hello Chef sezonul 12
14:36
Când începe „Hello Chef” sezonul 12 la Antena 1. Adi Nartea își va demonstra talentul culinar
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
15:37
Anunțul făcut de Vlad Gherman după doi ani de căsnicie cu Oana Moșneagu. „Sunt etape noi. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat”
15:16
Cum își câștigă Aris Eram banii. Fiul Andreei Esca nu mai are sprijin financiar de la părinți: „Am plecat de acasă”
15:15
Refugiul Mihaelei Rădulescu în perioada de doliu. Obiceiul pe care îl are de două-trei ori pe săptămână
15:14
Google va investi 13 miliarde de euro în infrastructura de inteligență artificială și energia nucleară din Finlanda
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate