„Lucrările de la Teatrul de Stat au scos la iveală o comoară: zidul Cetăţii Tomis. Dragi constănţeni, trăim într-un oraş cu adevărat special. Odată cu lucrările pe care le efectuăm la Teatrul de Stat – Fantasio în vederea eficientizării energetice şi consolidării clădirii ce a fost construită la începutul secolului trecut, specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, sub coordonarea domnului Constantin Băjenaru, au scos la iveală continuarea zidului de incintă al anticului Tomis în foaierul teatrului”, a notat primarul Vergil Chițac.
Este un moment de o frumuseţe şi o însemnătate aparte, ce ne va permite să punem în valoare, chiar în clădirea teatrului, bogata noastră moştenire istorică în armonie cu prezentul cultural al Constanţei. Aştept cu nerăbdare rezultatul final al reabilitării clădirii şi noua înfăţişare a acesteia.
Vergil Chițac:
Teatrul de Stat Fantasio a fost construit în 1927.
Potrivit Travel World, Tomis, Constanta de azi, a fost întemeiat cu peste 2500 de ani în urmă de navigatorii și negustorii greci veniți din Asia Mica, atrași de adăpostul oferit de golful și peninsula formate pe țărmul Mării Negre, precum și de schimbul de produse cu căpeteniile populației locale, geții.
Înfloritoarea cetate a fost pustiită de avari în anul 601. Câteva veacuri mai târziu, pe ruinele Tomisului se înfiripa o mică așezare de pescari, din care, treptat, în secolele următoare, s-a dezvoltat Constanța. Rămășitele vechii civilizații se întâlnesc în orașul de azi la tot pasul.