Primarul Galațiului acuză politizarea distribuirii dozelor de vaccin. Valeriu Gheorghiță neagă: „Criteriile de alocare au fost întotdeauna cele medicale”

Comentează

Edilul PSD al municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, susține că până acum au fost vaccinați doar 45.000 de gălățeni, iar majoritatea cabinetelor de vaccinare nu sunt funcționale din cauza dozelor insuficiente de vaccin. Potrivit medicului Valeriu Gheorghiță, alocarea dozelor de vaccin se face în funcție de criteriul demografic și de cel epidemiologic.

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu (PSD), susține că gălățenilor le-a fost alocat un număr mic de doze de vaccin în comparație cu alte județe și cere Guvernului să renunțe la „politizarea campaniei de vaccinare”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Primăriei Galaţi.

„Sunt acum aproape 18.000 de gălățeni pe liste în așteptarea vaccinului anti-COVID, iar distribuirea dozelor pe județe se face în bătaie de joc. În fiecare zi, în medie, în municipiul Galați se vaccinează doar câteva zeci de persoane, deși capacitatea de vaccinare este de peste 2.000. Gălățenii nu trebuie să fie tratați precum cetățeni de mâna a doua, ci să aibă șanse egale cu toți ceilalți români care doresc să se vaccineze”, a declarat Ionuț Pucheanu.

Este nevoie de transparență reală și de echitate în distribuirea dozelor de vaccin. Guvernul trebuie să renunțe la politizarea campaniei de vaccinare și să țină cont de toți românii.

Ionuț Pucheanu:

Județele „privilegiate”

Edilul oferă mai multe exemple de județe care ar fi primit mai multe doze din partea autorităților centrale:

  • Clujul, unde au fost administrate până acum 126.162 de doze (17% raportat la numărul de locuitori)
  • Prahova, cu 106.000 de doze administrate (13% raportat la numărul de locuitori)
  • Iașiul, cu 113.771 de doze administrate (adică 12% raportat la numărul de locuitori)
  • Brașovul, cu 70.000 de doze administrate (11% raportat la numărul de locuitori).

În județul Galați s-au distribuit și administrat până acum 45.000 de doze, adică 7% raportat la numărul de locuitori, conform datelor oferite de autoritățile locale.<br>

Liste de așteptare kilometrice la București și la Cluj

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, colonelul Valeriu Gheorghiță, a declarat pentru Libertatea că alte orașe mari din România, precum Clujul și Bucureștiul, au de departe cele mai multe persoane înscrise pe listele de așteptare.

Astfel, în București sunt 148.000 de persoane pe listele de așteptare, în Cluj - 64.000, în Prahova - 34.000, în Ilfov - 32.000, în Brașov - peste 30.000, iar în Sibiu - 27.000 de persoane.

Câte centre de vaccinare sunt, de fapt, deschise la Galați

Potrivit informațiilor oferite de Ionuț Pucheanu, în județul Galați sunt în prezent 17 centre active, din care trei amenajate de către Primăria municipiului Galați:

  • Sala Siderurgistul (16 cabinete, din care două funcționale)
  • Sala Sporturilor (12 cabinete, din care două funcționale)
  • Patinoarul Dunărea (8 cabinete, din care trei funcționale).

Din cele 36 de cabinete de vaccinare amenajate de Primăria Galați, în prezent funcționează doar șapte din cauza dozelor insuficiente de vaccin alocate, susțin reprezentanții municipalității.

Cifrele sunt contrazise de colonelul Gheorghiță, care spune că la Galați sunt deschise 19 centre active, cu 22 de cabinete (fiecare cu un flux de 60 de persoane vaccinate pe zi) pe cele trei tipuri de vaccin (Pfizer, Moderna și AstraZeneca).

Sunt județe care au mai multe centre de vaccinare, dar au un număr mai mare de locuitori, de persoane care au peste 65 de ani și care din punct de vedere epidemiologic au o situație mult mai defavorizată.

Valeriu Gheorghiță:

Cum se alocă dozele de vaccin

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a detaliat și modul în care se alocă dozele de vaccin în fiecare județ.

„Dozele de vaccin se alocă în fiecare județ în funcție de numărul de persoane programate. De exemplu, poți să ai într-un județ 100 de centre de vaccinare, dar dacă sunt puține persoane programate, dozele nu sunt trimise în județul respectiv decât în funcție de numărul de programări. Criteriile de alocare a dozelor de vaccin au fost întotdeauna cele medicale, cele demografice și epidemiologice. Sunt criterii cât se poate de obiective și care se stabilesc la nivel național, deci se aplică peste tot”, spune Valeriu Gheorghiță.

Medicul exemplifică situația din 20 martie, când s-au deschis 167 de cabinete noi la nivel național. Acestea au fost alocate în 14 județe pe criterii epidemiologice, adică în funcție de rata de infectare cu SARS-CoV-2.

„Numărul de cabinete alocate va crește la nivel național, iar acest lucru va avea loc în funcție de două criterii importante: primul este criteriul demografic, și atunci raportat la numărul de locuitori dintr-un județ s-a stabilit numărul de cabinete care pot fi alocate din cabinetele disponibile la nivel național, și al doilea este criteriul epidemiologic”, precizează Valeriu Gheorghiță.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...