Primul semn că Putin nu va fi arestat dacă vine la summitul BRICS: partidul aflat la putere în Africa de Sud cere ca țara să se retragă din CPI

 1 comentariu
Arhiva foto

Congresul Naţional African (ANC), partidul de guvernământ din Africa de Sud, a cerut ca ţara să părăsească Curtea Penală Internaţională (CPI), a anunțat marţi, 25 aprilie, preşedintele Cyril Ramaphosa, potrivit agenției France Presse, citată de Agerpres. De altfel, Pretoria a fost criticată încă de la începutul războiului din Ucraina pentru apropierea ei de Moscova.

În martie, Curtea cu sediul la Haga a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care îl acuză de comiterea de crime de război pentru că ar fi permis deportarea a sute de copii ucraineni.

Pretoria urmează să găzduiască un summit al BRICS în luna august - un grup de ţări format din Africa de Sud, Brazilia, China, India şi Rusia. În calitate de membru al CPI, Africa de Sud ar trebui teoretic să-l aresteze pe preşedintele rus dacă acesta intră pe teritoriul său.

„Partidul de guvernământ a hotărât, considerând prudent ca Africa de Sud să se retragă din CPI", a declarat Cyril Ramaphosa într-o conferinţă de presă, după o vizită a preşedintelui finlandez Sauli Niinistö. Congresul Naţional African s-a reunit în weekend.

Chestiunea dacă Africa de Sud îl va aresta pe Putin este „în studiu", a adăugat liderul sud-african.

„Putin poate veni în această ţară oricând", a declarat anterior secretarul general al ANC, Fikile Mbalula, într-o conferinţă de presă.

„CPI nu serveşte intereselor tuturor, ci ale câtorva", a susținut Mbalula.

Pretextul invocat de partidul aflat la putere în Africa de Sud

Potrivit lui Ramaphosa, decizia ANC de a retragere din CPI a fost luată „în mare măsură" din cauza a ceea ce este considerat drept tratament inechitabil al unor ţări de către această instanţă internațională.

Africa de Sud a vrut deja să se retragă din CPI în 2016, după o vizită a fostului preşedinte sudanez Omar al-Bashir. Pretoria a refuzat să-l aresteze pe acesta, de asemenea vizat de un mandat de arestare al Curţii.

Dar retragerea Pretoriei a fost zădărnicită de justiţia ţării, care a considerat că o astfel de decizie ar fi neconstituţională.

Africa de Sud pretinde că este „neutră" în conflictul declanșat de Rusia

Putere diplomatică africană, Africa de Sud a refuzat să condamne Moscova de la începutul războiului din Ucraina, afirmând că adoptă o poziţie neutră pentru a putea „juca un rol în soluţionarea conflictelor", a explicat încă o dată Cyril Ramaphosa, indicând că el a vorbit de mai multe ori cu Putin.

Africa de Sud a găzduit de asemenea exerciţii navale cu Rusia şi China în largul coastelor sale în februarie, provocând „îngrijorare" pe scena internaţională.

Legăturile dintre Africa de Sud şi Rusia datează din epoca apartheidului, la acel moment Kremlinul (mai exact, fosta URSS) sprijinind ANC în lupta împotriva regimului rasist, aminteşte France Presse.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    seaman651 26.04.2023, 10:19

    Adevarul este ca locul lui Putler este in Africa, in tarile lumii a treia. Africa de Sud se vrea civilizata si comparabila cu tarile occidentale, insa la fel ca India, nu s-a dat nimeni de ceasul mortii sa faca ceva semnificativ (pozitiv) dupa "eliberare".

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!