Prințesa urbană, despre școala din Olanda, unde a emigrat acum patru luni: „Elevii sunt testați constant în joacă, există rapoarte periodice despre progres”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ioana Chicet Macoveiciuc, autoarea blogului „Prințesa urbană” și a mai multor cărți pentru copii, a povestit pentru Școala 9 cum se adaptează în Olanda și ce a descoperit la sistemul educațional de acolo. Copiii săi, Sofia și Ivan, merg la „o școală de limbă”, o perioadă de acomodare, înainte de a fi integrați în învățământul de masă.
Cuprins:
„Sigur că plecăm mai mult pentru copii, dar nu vreau să fiu ipocrită, aşa că o să recunosc că plec în primul rând pentru mine, pentru noi. Cred că avem dreptul să trăim liniştiţi”, spune în februarie Ioana, într-o postare pe blogul său „Prințesa urbană”. La patru luni de la plecare, autoarea a povestit într-un interviu pentru Școala 9 cum este sistemul educațional din Olanda.
„Lumea merge langzaam (adică încetișor) la plimbare sau pe bicicletă”
Școala 9: Ioana, scrii de când te știi. Acum singura diferență e că vei scrie din alt spațiu. E devreme să te întreb dacă ai găsit în Olanda ce te așteptai să găsești?
Ioana Chicet Macoveiciuc: Încă suntem în luna de miere. Familiile care trăiesc în diaspora de mulți ani ne spun că așa-i la început, ești fermecat de tot ce trăiești. Sincer, mă așteptam să ne fie greu, mă așteptam să-mi fie mie greu, pentru că sunt foarte atașată de mulți oameni din România, de limba română, de tot ce am construit în ultimii ani. De asemenea, mă așteptam ca tranziția să fie dificilă pentru copii, dar lucrurile au mers mai lin decât în scenariile mele. Ne-am obișnuit destul de repede cu cartierul tipic olandez în care stăm, e foarte liniște, nu e trafic, e în schimb multă natură și aer curat. Ritmul vieții e foarte așezat aici, oamenii nu sunt stresați, alergați, grăbiți, nervoși.
Lumea merge langzaam (adică încetișor) la plimbare sau pe bicicletă, la coadă la magazin nu se lipește nimeni de tine și nici nu te grăbește nimeni. Asta ne-am dorit cel mai mult. Să trăim cu mai puțin stres și da, deocamdată, după primele trei luni, pot să spun că am găsit asta din plin aici.
- Ți-ai făcut, cu tărie cred, o părere asupra calității vieții, a calității societății, a calității sistemului educațional și a calității serviciilor publice de dinainte să pleci cu familia. Aceștia să fi fost factorii care au stat la baza mutării voastre acolo?
- Ne-am dorit să trăim într-un loc în care toți contribuie la curățenie, bine și frumos. Statul își face treaba aici, și oamenii fac și ei tot ce pot, nu doar pentru că sunt amenzi mari dacă nu respecți legea, ci și pentru că așa sunt educați, să le pese, să se implice, să ajute, să pună mâna și să facă.
Ne-am dorit să trăim într-un loc unde să ne simțim în siguranță pe șosea, în spitale, în instituțiile publice, iar copiii să fie în siguranță la școală. Îmi doresc pentru mine și copiii mei să trăim într-un stat în care să ne simțim reprezentați și prioritizați de oamenii care ne conduc.
„Părinții sunt amendați pentru fiecare zi de absență nemotivată”
- Sunt școli publice, de zi, de tip internat, private, internaționale, școli cu predare bilingvă. Pentru ce școală ați optat pentru copiii voștri?
- În primul an copiii noștri merg la o școală publică, unde se predau materiile principale cu focus pe limba neerlandeză, o școală specială pentru copii veniți din alte țări, care nu vorbesc deloc limba locală, apoi vor fi transferați la o școală publică de cartier. Progresează bine, cred că vor termina școala de limbă mai curând decât estimaserăm inițial.
- Învățământul public este gratuit? De la ce vârstă intră copilul în învățământul obligatoriu?
- Aici, școala este obligatorie și începe de la 4 ani. Ciclul primar durează până la 12 ani, iar ritmul e destul de relaxat. În primii ani se joacă mult, explorează, petrec mult timp afară. Scopul școlii primare este ca elevii să învețe bine să scrie și să citească, să exerseze gândirea critică, să dezvolte un minim spirit civic, să poată face calcule de bază și să aibă cunoștințe generale decente din domenii practice, de zi cu zi.
Școala este obligatorie, copiii trebuie duși de părinți la școală, iar școlile din cartier trebuie să găsească loc pentru toți copiii. Există la primărie un responsabil cu educația, el se asigură că toți copiii peste 4 ani merg la școală. Dacă sunt retrași de la școală din motive care nu au legătură cu sănătatea, părinții sunt amendați pentru fiecare zi de absență nemotivată.
<strong>Nu se dau teme, cel mult proiecte peste weekend, nu există nici note. Se încurajează mult cititul, toate orașele au biblioteci mari, gratuite</strong> pentru elevi și cu abonament simbolic pentru adulți (susținute de primării). De la 12 ani, copiii intră la liceu, unde începe școala mai serioasă, cu teme, mai multe materii, limbi străine, dar și cu multă practică.
„Se întâmplă ocazional ca un copil să repete un an dacă nu progresează suficient, dar aici nu e o problemă”
- Ce părere au Sofia și Ivan despre ce au găsit în primele zile de școală?
- Sistemul le este familiar, e asemănător cu ce au experimentat în primii trei ani și jumătate de școală britanică în București. Nu există materii, studiază o lună un subiect anume, se joacă mult, lucrează în echipe. Au avut și în România colegi de alte naționalități, dar acum sunt printre puținii români din școală (sunt cam 60 de copii în școală, dintre care români sunt trei) și asta e interesant pentru ei.
Ajută mult că vorbesc fluent engleză, se pot exprima și cere ajutorul când e nevoie. Observ că învață foarte repede limba, care nu e deloc prietenoasă pentru vorbitorii de limbi latine, ca noi. Au colegi din India, Yemen, Iran, Egipt, Israel, US, UK, Turcia, Polonia, Rusia, Ucraina. De la fiecare învață câte ceva. Simt că experiența asta le prinde bine, iar ei sunt deschiși să se adapteze.
- Au avut atât ei, cât și voi, ca părinți, temeri legate de comunicarea cu colegii de clasă?
- Da, fetița cea mare (10 ani) a fost îngrijorată înaintea primei zile de școală, dar apoi s-a relaxat, a înțeles că profesorii sunt pregătiți să-i ajute, copiii sunt prietenoși, metoda de predare e foarte eficientă, e mult joc, nu e presiune.
Articolul complet, în Școala 9.
