Privilegiații vaccinării: Cum reușesc superbogații, vedetele și sportivii să sară rândul pentru a primi mai devreme serul anti-COVID

Comentează
Arhiva foto

Oamenii cu bani din Marea Britanie pot zbura în Emiratele Arabe Unite cu scopul de a-și face mai repede vaccinul COVID, pentru care altfel ar trebui să aștepte mai mult în propria țară, scrie The Telegraph. De același privilegiu au beneficiat sau ar putea beneficia și sportivi sau vedete din mai multe colțuri ale lumii.

Stuart McNeill, care conduce Knightsbridge Circle, un serviciu select de asistență de 25.000 de lire pe an, este obișnuit să le procure clienților săi întâlniri după concerte cu Lady Gaga, un prânz cu Papa sau o geantă Hermes pentru care orice alt muritor ar trebui să aștepte câțiva ani.

În ultimele săptămâni, scrie The Telegraph, el a fost ocupat să le faciliteze clienților bogați zboruri către Emiratele Arabe Unite, pentru a primi vaccinul anti-COVID.

„Dubai și Abu Dhabi oferă deja posibilitatea de administrare a vaccinului Pfizer. În jur de 20% dintre clienții noștri au ales să zboare pentru a și-l administra. Dubai nu impune carantină britanicilor, prin urmare, mulți dintre clienți se relaxează pe plaje în săptămânile dintre prima și a doua doză”, explică McNeill pentru cotidianul britanic.

Bogații care zboară la Abu Dhabi pentru vaccin petrec acolo o lună, ca să le poată fi administrate ambele doze

Knightsbridge Circle servește membri ai familiei regale, vedete, oameni de afaceri și mulți dintre clienții care și-au făcut deja vaccinul sunt cunoscuți publicului.

Evident, însă, numele lor nu vor fi dezvăluite.

Teoretic, în multe cazuri, călătoriile internaționale sunt suspendate, dar mulți clienți invocă nevoia de a derula afaceri pentru a evita aceste restricții.

În viitor, vaccinările private nu vor fi accesibile doar celor bogați. Vaccinul AstraZeneca, aprobat recent în Marea Britanie, nu și în UE încă, ar putea fi vândut în curând în farmacii, în India.

Unul dintre producătorii locali, Serum Institute of India, a precizat că plănuiește să vândă milioane de doze cu 8 dolari bucata, începând din martie.

Deși vaccinul Pfizer nu poate fi cumpărat în mod privat în Marea Britanie, McNeill a declarat că este foarte posibil ca serul AstraZeneca să fie mai accesibil.

„Avem o echipă de medici pregătiți să îl administreze”, a spus acesta.

Secretarul pentru Muncă, Therese Coffey, a admis că guvernul nu poate să stopeze achizițiile private de vaccinuri.

Un site, Harley Street Clinic Guide, care susține că poate oferi acces la cei mai buni medici din Londra, permite deja oamenilor să se înregistreze pentru a primi, în viitor, în mod privat, vaccinul anti-COVID.

Asigurarea accesului privilegiat la vaccinarea anti-COVID, scrie Telegraph, este o practică controversată, în condițiile în care rezerva de vaccinuri este momentan limitată.

Dar Stuart McNeill spune că unele principii sunt respectate și în cazul celor privilegiați.

„Susțin felul în care guvernul britanic a organizat campania de vaccinare. Și noi derulăm un sistem gradual și oferim primele doze oamenilor care sunt vârstnici sau au astm”, a asigurat șeful Knightsbridge Circle.

El a precizat că mulți dintre clienții săi sunt disperați să capete imunitate pentru a nu-și pune rudele vârstnice în pericol. „Am testat foarte mult de Crăciun, pentru ca oamenii să își poată vedea familiile. O vedetă și-a testat întreaga familie în fiecare zi”, a explicat acesta.

Un regizor preferat de Vladimir Putin

Și alți oameni privilegiați au găsit modalități alternative de a-și face vaccinul.

Regizorul american Oliver Stone a fost vaccinat în Rusia, la începutul lui decembrie.

Oliver Stone | Foto: Hepta

Vedeta de 74 de ani a primit vaccinul Sputnik V.

„Am primit vaccinul acum câteva zile. Nu știu dacă va funcționa, dar am auzit lucruri bune despre vaccinul rusesc”, a declarat Stone pentru televiziunea publică de la Moscova.

Regizorul, care a câștigat numeroase premii pentru filmele sale, a stârnit controverse în Statele Unite din cauza opiniilor sale pro-Kremlin, inclusiv după un serial TV documentar cu preşedintele Rusiei - „The Putin Interviews”.

De ce s-a vaccinat câștigătorul Turului Franței, un tânăr sloven de 21 de ani

Printre privilegiați s-a numărat și câștigătorul Turului Franței, un ciclist sloven de 21 de ani, perfect sănătos.

Tadej Pogacar | Foto: Hepta

În țara sa natală, Tadej Pogacar ar fi trebuit probabil să aștepte până spre primăvară până i-ar fi venit rândul la vaccin.

Pogacar s-a vaccinat însă în Abu Dhabi, mulțumită echipei care îl angajează, UAE Emirates, sponsorizată parțial de companiile de stat din Emiratele Arabe Unite, scrie publicația Gulfnews.com.

De vaccin a beneficiat nu doar Pogacar, ci toată echipa, zeci de cicliști din mai multe țări ale lumii și membri ai staffului tehnic.

Toți au primit vaccinul chinezesc Sinopharm, care a și fost testat în UAE în faza 3 a studiului clinic.

Vaccinul este acum disponibil în UAE în mod gratuit pentru toți cetățenii și rezidenții, iar autoritățile s-au mișcat rapid cu campania de vaccinare, dar chiar și așa, Pogacar și echipa sa au primit serul înaintea altor categorii aflate la risc.

În contrast, Patrick Lefevere, directorul echipei belgiene Deceuninck-Quick-Step, a declarat pentru postul de televiziune Sporza că atleții ar trebui să aștepte vaccinul la rând, ca toți oamenii.

Polonia: artiști și un fost premier, vaccinați mai devreme

O situație care a atras atenția a avut loc și în Polonia.

Autoritățile poloneze au lansat o anchetă după ce, la Varșovia, mai multe celebrități ar fi fost vaccinate anti-COVID în prima etapă a campaniei de vaccinare, destinată exclusiv personalului medical și familiilor lor.

Pe această listă, care ar fi fost convenită pentru ca personalităţile respective să devină ambasadori ai vaccinării, se află fostul prim-ministru Leszek Miller, moderatorul TV Krzysztof Materna, cântăreaţa Magda Umer şi actorii Krystyna Janda, Andrzej Seweryn, Maria Seweryn şi Wiktor Zborowski.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat: „Respectarea regulilor privind ordinea de vaccinare este o expresie a respectării normelor de solidaritate socială”. Potrivit acestuia, „nu există nici o justificare pentru încălcarea regulilor”. „Fiecare doză de vaccin administrată prin încălcarea programului este o doză care ar fi putut merge către cei care au cel mai mult nevoie de ea”, a adăugat Morawiecki.

Mai mulți responsabili ai spitalului au fost demiși, iar ministrul sănătății, Adam Niedzielski, a declarat că încălcările care au ieşit la iveală ar urma să fie sancţionate cu amenzi de aproximativ 50.000 de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
18:23
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
MONDEN
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
17:00
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
Ioana State, Horia Brenciu si Smiley la Vocea Romaniei. FOTO/ Pro TV
15:23
Ioana State a făcut spectacol la „Vocea României” 2026. Cine dintre jurați s-a luptat pentru ea. „Sunt foarte fericită să primesc validarea asta”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
Analiză
19:00
De ce trupele ucrainene luptă cu Rusia într-un deșert african, la 4.800 de kilometri de casă
18:00
Un tronson de tramvai se termină direct într-o groapă. Când se va relua circulația în estul Bucureștiului
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
17:30
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă