Procesul în care e contestată numirea Liei Savonea în fruntea Curții Supreme a fost strămutat de Înalta Curte

Comentează

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de Consiliul Superior al Magistraturii în procesul prin care comunitatea Declic contestă numirea Liei Savonea în funcția de președintă a Curții Supreme.

Decizii care vulnerabilizează justiția

Prin această hotărâre, dosarul a fost mutat de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Alba, în „pofida faptului că argumentele invocate de CSM sunt neobișnuite și periculoase pentru rolul societății civile într-o democrație”, arată Declic, într-un comunicat de presă.

CSM susține că magistrații clujeni ar putea fi „influențați” de activitatea civică a Declic și de articolele din presă, anexând ca „probe” două articole locale și o fotografie de la depunerea acțiunii.

„Este un precedent periculos. Dacă instanțele pot fi considerate «influențate» doar pentru că cetățenii își exercită dreptul la participare civică, atunci, orice proces cu miză publică poate fi mutat după bunul plac al celor contestați. În loc să protejeze independența justiției, astfel de decizii o vulnerabilizează”, a afirmat Roxana Pencea Brădățan.

Strămutarea, susține comunitatea Declic, înseamnă costuri suplimentare pentru continuarea procesului și „riscul major ca dosarul să ajungă la un complet obedient față de gruparea consolidată în jurul Liei Savonea”.

„O excepție de neconstituționalitate”

Având în vedere rolul esențial al președintelui instanței supreme în sistemul judiciar, comunitatea Declic a depus la dosar și o excepție de neconstituționalitate cu privire la procedura generală de numire a președintelui Înaltei Curți.

Legislația actuală permite o numire arbitrară, lipsită de criterii obiective de evaluare și contrară standardelor constituționale privind independența justiției.

„Legea actuală nu oferă garanțiile minime pentru o numire transparentă și predictibilă. De aceea am cerut Curții Constituționale să se pronunțe. Președintele ÎCCJ nu poate fi numit printr-o procedură opacă, construită pe criterii inexistente”, a declarat Roxana Mândruțiu, avocata Declic.

Excepția subliniază trei probleme majore: afectarea garanțiilor de independență a justiției, o sistematizare legislativă eronată care îngrădește accesul la control judecătoresc și un proces cu miză pentru statul de drept.

Acțiunea în instanță a Declic, de contestare a numirii Liei Savonea ca președinte al ÎCCJ, este susținută de 70.000 de cetățeni care au semnat petiția „Nu mai promovați judecători toxici”. Aceeași comunitate finanțează integral procesul, inclusiv costurile suplimentare generate acum de strămutare.

Lia Savonea, în centrul unui nou scandal

Lia Savonea, actuala președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se află din nou în centrul unei controverse majore după acuzațiile apărute în documentarul Recorder și declarațiile fostei judecătoare Daniela Panioglu. Numele său este legat de decizii sensibile și de o influență puternic contestată în sistemul judiciar românesc.

Documentarul Recorder „Justiție capturată” a readus în discuție acuzații grave privind influența exercitată în sistemul judiciar. În investigație, mai mulți magistrați vorbesc despre un mecanism de control care ar fi afectat modul în care se soluționează dosarele de corupție.

După acest documentar, și fosta judecătoare Daniela Panioglu a susținut că „nu funcționează nimic mai bine în România decât corupția din justiție”, indicând-o pe Lia Savonea ca figură centrală a acestui sistem.

Panioglu spune că modul în care au fost schimbate completele în unele dosare ar fi influențat termenele și riscul de prescripție. Lia Savonea a respins toate acuzațiile, spunând că „mărturiile invocate nu sunt susținute de fapte verificabile și conțin afirmații necorespunzătoare realității”.

Secția pentru judecători a CSM a reacționat la materialul Recorder, afirmând că reportajul ar face parte „dintr-o campanie de destabilizare a puterii judecătorești” și susținând că acuzațiile din film nu reflectă evaluările europene recente privind funcționarea statului de drept.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:28
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește