8 ani fără o lună au trecut din 25 noiembrie 2013, când procurorul Cătălin Vișinoiu, pe atunci prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, a derapat cu mașina la intrarea în comuna tulceană Jijila și a izbit un copac.

Conform publicației locale Cuget Liber, pasagerul din dreapta sa, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a murit.

Dosarul penal a stat la procuratură timp de 4 ani, iar alți 4 ani a stat în instanță. Astfel, după ce a ajuns la Curtea de Apel Constanța în 2017, cazul a avut nevoie de 31 de termene pentru o primă decizie.

Marți, Vișinoiu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare ieri. Decizia nu este definitivă!

E procuror în Argeș

Astfel, Vișinoiu poate face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța constănțeană a luat act de trei circumstanțe atenuante:

  • conduita inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii
  • faptul că personal a suferit ample vătămări corporale ca urmare a accidentului produs
  • situaţia sa dificilă raportată la starea de sănătate a propriului copil minor

Conform ultimei declarații de avere depuse de Cătălin Vișinoiu, acesta este, în prezent, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, Argeș, delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.