Conform comunicatului prezentat de Patronatul Naţional al Viei şi Vinului cea mai mare creştere a producţiei, de 20%, este înregistrată în zona Moldovei. Cea mai mare creştere a producţiei a fost înregistrată în zona Vrancea, unde se va produce cu 20% mai mult în acest an faţă de anul anterior. La fel, podgoriile din Iaşi, Huşi şi Cotnari vor avea o producţie mai mare cu 15-20%. În Banat şi Transilvania se va obţine cu până la 10% mai mult.

Scăderi se înregistrează în Dobrogea (30%) şi Oltenia (20%), în timp ce producţia din Dealu Mare este comparativ egală cu cea de anul trecut.

“Producătorii care şi-au făcut la timp aceste tratamente au producţii foarte bune, nefiind afectaţi de mană sau de făinare. Principala provocare a acestei campanii este găsirea forţei de muncă sezoniere”, au subliniat producătorii de vinuri.

Din punct de vedere calitativ, acumulările de zaharuri din struguri sunt proprii obţinerii vinurilor de calitate în acest an, mai spun podgorenii.

Anul trecut, România a exportat vinuri în valoare de 22,3 milioane de euro şi a importat în valoare de 42,4 milioane de euro. Principala piaţă de export a fost Marea Britanie, unde am vândut o cantitate 2.930 tone, în valoare de 4,9 milioane de euro, urmată de China, cu 1.412 tone, în valoare de 3,6 milioane de euro. România a importat în special vinuri spaniole, 28.555 tone, în valoare de 10,2 milioane de lei, precum şi din Republica Moldova — 7.947 tone, 5,4 milioane de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.