Profesorul Dorin Isoc, fondatorul unei platforme antiplagiat, despre cazul Nicolae Ciucă: „Președintele țării trebuie să ceară demisia necondiționată a plagiatorului”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dorin Isoc, președintele Asociației Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară, explică pentru Libertatea care este calea firească a verificării doctoratului premierului Nicolae Ciucă și cât de necesar este un răspuns ferm din partea președintelui Klaus Iohannis.
Cuprins:
Dorin Isoc este profesor la Politehnica din Cluj-Napoca și fondatorul platformei „Indexul suspiciunilor de opere plagiate în România”. De mai bine de un deceniu acesta atrage atenția cu privire la cât de generalizată este problema plagiatului în România și nevoia de reformă academică.
Într-un interviu pentru Libertatea, profesorul explică traseul care ar trebui urmat de la cea mai mică suspiciune de integritate academică și până la dovedirea acuzelor și sancționarea autorului. Dorin Isoc crede că e necesară o atitudine de toleranță zero față de orice plagiat, fie că el apare în sfera politică sau academică.
„Un singur fragment preluat neconform este suficient să susțină acuzația de plagiat”
Libertatea: Care este opinia dumneavoastră despre noile dezvăluiri?
Dorin Isoc: Faptul că un cetățean, fie el și ziarist, face publice fapte lipsite de integritate constituie un pas spre normalitate. Cu alte cuvinte, nu le consider dezvăluiri, ci gesturi civice firești.
- Potrivit argumentației Emiliei Șercan, premierul ar fi copiat din surse publicate, nu online, prin urmare, softurile antiplagiat nu pot identifica dacă s-a copiat sau nu. Din experiența dumneavoastră, cât de des se întâmplă acest lucru?
- Niciodată nu se pot identifica toate plagiatele imbricate într-o scriere pentru care există deja un indiciu. Aplicațiile de detectare a indiciilor de plagiat ca fragmente identice sau similare sunt doar niște unelte. Ele pot fi mai potrivite sau nu, după cum cel care le folosește știe sau nu știe carte. Cel care face sesizarea unui plagiat nu este pus să facă o analiză exhaustivă. Un singur fragment preluat neconform este suficient să susțină acuzația de plagiat.
Cineva spunea că a elimina un plagiat dintr-o scriere este ca și cum ai scoate laptele dintr-o ceașcă de cafea. Cu alte cuvinte, mai bine nu pui lapte în ceașca de cafea, decât să crezi că vei reuși să îl scoți de acolo când dorești.
Cele două biblioteci naționale „calcă în picioare dreptul la informare și îl împiedică pe ziarist să se documenteze”
- A fost lansată și o discuție publică destul de ambiguă despre cine trebuie să se autosesizeze când apar aceste acuzații? Facultatea unde a fost luat plagiatul sau CNATDCU? Cum vedeți dumneavoastră că ar fi un curs firesc al verificărilor?
- De fapt, primul vinovat este cel care a acordat titlul de doctor, adică universitatea. Fapta îi afectează credibilitatea și este normal să acționeze. Dacă nu o face universitatea, o poate face ministerul fiindcă apare și girul lui pe diploma de doctor.
CNATDCU nu are nimic de-a face cu discuția unui plagiat. Există o procedură a ministerului educației care pasează analiza la CNECSDTI (Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării). La rândul său, CNECSDTI nu poate interveni decât în faza de contestație, dacă o astfel de contestație există ca urmare a unei sesizări adresate de orice persoană interesată către universitatea care a primit teza și a acordat titlul științific.
Autosesizarea mi se pare o soluție iresponsabilă, pledez pentru sesizare pe procedura legală depusă de orice persoană interesată.
Ceea ce este însă mai ciudat este că procedura impune în mod explicit depunerea de probe din partea reclamantului. Aici se vede cooperarea vinovată a organelor statului, fiindcă ziarista nu a avut voie să facă poze tezei la cele două biblioteci naționale. Reprezentanții celor două instituții calcă în picioare dreptul la informare și îl împiedică pe ziarist să se documenteze. Nu se pune problema ca ziaristul să multiplice „scrierea” identificată ca plagiată, ca bestseller, dar noi suntem noi!
Să mai spunem ceva. Președintele a cerut ca universitatea să se pronunțe asupra plagiatului. Într-o țară normală, acest lucru ar fi firesc. În România însă, universitatea crede că are ultimul cuvânt și nu poate face analiza fiindcă ziarista nu poate oferi probe lucrate și comparate. Sau o face cum dorește ca să iasă bine. În mod firesc numirea unei comisii neutre este soluția civilizată.
„Unele din lucrările din care a plagiat sunt la rândul lor cărți plagiate”
- Fenomenul plagiatului este unul generalizat în toate domeniile. Care credeți că ar trebui să fie sancțiunea pentru politicienii care plagiază?
- Plagiatul reprezintă o faptă prin care se produce contrafacerea (măsluirea) meritului unei persoane, care minte asupra calității sale civice și umane. Sancțiunea trebuie să fie în același sens. Prima sancțiune trebuie să vină din partea președintelui țării, care, prin poziția sa ierarhică primului ministru, trebuie să ceară demisia necondiționată a plagiatorului. Tot președintele ar trebui să retragă toate distincțiile acordate acestei persoane care murdărește imaginea țării. Ar părea firesc ca partidul care i-a acordat încredere să-l elibereze din toate funcțiile și demnitățile în care l-a numit.
Dacă armata îl iubește atât de mult, atunci se poate mândri în continuare cu plagiatorul. Dacă este o armată civilizată, atunci această instituție trebuie să se dezică de răufăcător, chiar dacă el este general, chiar dacă el este în rezervă.
Caracatița plagiatului este mult mai hidoasă. Ca o observație minoră, unele din lucrările din care plagiatorul cu rang de general și prim-ministru a plagiat sunt la rândul lor cărți plagiate.
