Inspectoratul Școlar Județean din Iași a trimis o echipă de inspectori la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași „în urma cazului prezentat în presă în care este implicat profesorul de istoria artei, Parascan Silviu Andrei”, conform unui document remis Libertatea.

Echipa de inspectori a mers la liceu cu gândul să consilieze conducerea școlii cu privire la „gestionarea situației semnalate”, însă în urma discuției cu directorul au aflat că, astăzi, 11 mai, Silviu Andrei Parascan a solicitat suspendarea activității didactice, depunând o cerere în acest sens.

Acesta era angajat pe perioadă determinată, contractul său terminându-se pe 31.08.2021, ceea ce înseamnă că profesorul nu va mai preda la colegiul de artă, cel puțin nu pe actualul contract de muncă.

„Profesorul Parascan Silviu Andrei s-a prezentat la secretariatul Colegiului Național «Octav Băncilă» Iași, astăzi, 11.05.2021, și a înregistrat solicitarea de suspendare a activității didactice, începând cu data de 11.05.2021. Conducerea unității școlare a luat act de solicitarea cadrului didactic și a aprobat-o. Serviciul secretariat al colegiului va proceda la întocmirea documentelor, în conformitate cu normele aflate în vigoare”, au precizat reprezentanții ISJ Iași.

În motivația prezentată, profesorul Parascan a invocat impactul mediatic pe care l-a avut publicarea condamnării, au precizat surse apropiate cazului pentru Libertatea.

Condamnat la 1 an și 10 luni cu suspendare

Silviu Andrei a intrat în atenția procurorilor DIICOT Mureș după ce mama unei fetițe de 11 ani din județul Mureș a înaintat o plângere la Poliție, sesizând că o persoană necunoscută i-a solicitat fiicei sale fotografii nud prin intermediul mesageriei platformei Facebook. Se întâmpla în martie 2020.

În urma monitorizării activităților desfășurate, polițiștii au descoperit că un utilizator cu nume fictiv contactează, prin intermediul acestei aplicații, mai multe fete cu vârsta de până la 13 ani, în scopul primirii de la acestea de materiale foto/video în care să pozeze în ipostaze sexuale explicite.

În spatele utilizatorului se afla Silviu Andrei Parascan, artist și profesor ieșean, care a semnat un acord de recunoaștere a vinei, fiind condamnat pe 27 aprilie la un an și zece luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă în forma tentativei. Decizia a fost dată de Tribunalul Mureș.

Acesta a recunoscut în fața procurorilor faptele și a explicat că avea nevoie de acele imagini în calitate de artist.

„Acesta a susținut că, fiind artist de profesie, dorind a descoperi din punct de vedere artistic o altă formă de artă, în concret dorind a studia dezvoltarea umană în devenire, a înclinat spre comiterea faptelor imputate. Astfel, a încercat a cunoaște fete minore, cu vârste fragede, în scopul de a le studia vizual părțile anatomice, respectiv zonele intime ale acestora, toate acestea încercând a le corela cu ansamblul corpului lor”, au precizat procurorii DIICOT.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.