După ce am avut parte de ploi și vreme rece în aproape toată țara, vom avea din nou parte de zile călduroase.
Vremea în București
În Capitală, temperaturile vor ajunge la 31 de grade în următoarele zile. Joi și vineri cerul va fi mai mult senin și sunt șanse mici să plouă, spun meteorologii, conform Mediafax. Sâmbătă după-amiază și seara sunt anunțate ploi cu tunete și fulgere.
În următoarele zile, temperaturile minime se vor situa între 15 și 18 grade Celsius.
Prognoza meteo pe litoral
La malul mării, temperatura aerului va ajunge azi la 27 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. În majoritatea stațiunilor, minimele se vor situa în jurul valorii de 17 grade.
Vremea în țară
Potrivit ANM, vremea va continua să se încălzească în toată țara, temperaturile ajungând să aibă valori normale pentru mijlocul lunii iulie.
Cerul va fi variabil, însă la munte și în regiunile intracarpatice va ploua torențial. Cantitățile de apă pot ajunge până la 20 de litri pe metrul pătrat. Maximele termice se vor încadra între 23 şi 21 de grade Celsius.
La noapte, cerul va fi mai mult noros în toată ţara. În nord şi vest sunt anunțate ploi torenţiale cu descărcări electrice.
Temperaturile nocturne se vor încadra între 10 şi 20 de grade Celsius.
Vremea în următoarele trei zile
Vremea se încălzește în continuare și în următoarele două zile, însă devine instabilă. Vineri sunt prognozate ploi la deal și la munte. Sâmbătă vor fi averse și la câmpie.
Maximele termice vor ajunge la 33 de grade Celsius, iar minimele la 10 grade, cu cele mai mici valori în depresiuni.
foto: Shutterstock
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro