Anna Lembke, expert în adicții și profesor de psihiatrie la Stanford: „Trebuie să ne detașăm mai des de lumea virtuală, să ne reaprindem interesul pentru realitate”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Anna Lembke, una dintre cele mai influente voci de pe glob în domeniul adicțiilor și al sănătății mintale, psihiatru și profesor la Universitatea Stanford, a vorbit, într-un interviu pentru Libertatea în cadrul evenimentului Impact Bucharest 2026, care a avut loc în perioada 29-30 septembrie, despre cum putem găsi echilibrul într-o lume a ispitei și a abundenței, dar și despre cum trebuie trăită din nou viața cu adevărat, mai mult offline și mult mai puțin online, explicând printre altele de ce, în această lume atât de dezvoltată, suntem mai singuri, mai anxioși și mai deprimați ca niciodată.
Cuprins:
Anna Lembke este profesoară de psihiatrie la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din Statele Unite și șefă a Clinicii de Medicină a Dependenței și Diagnostic Dublu de la Stanford. Face parte din consiliul de administrație al mai multor organizații statale și naționale axate pe dependență, a depus mărturie în fața diverselor comisii din Camera Reprezentanților și din Senat ale Statelor Unite, are un program intens de conferințe și desfășoară o activitate clinică intensă.
În 2016, a publicat cartea „Drug Dealer, MD – How Doctors Were Duped, Patients Got Hooked, and Why It’s So Hard to Stop” (Johns Hopkins University Press, 2016), care a fost prezentată în „New York Times” ca una dintre cele cinci cărți esențiale pentru înțelegerea epidemiei de opioide Anna Lembke a apărut recent în documentarul Netflix „The Social Dilemma”, o privire fără menajamente asupra impactului rețelelor sociale asupra vieților noastre. „Dopamine Nation: Finding Balance in the Age of Indulgence” (Dutton/Penguin Random House, august 2021, Editura Litera 2026), un bestseller al New York Times, explorează modalitățile de a modera consumul excesiv compulsiv într-o lume supraîncărcată de dopamină.
Anna Lembke a urmat studiile universitare la Universitatea Yale și a obținut o licență în științe umaniste în 1989. Și-a luat doctoratul în medicină la Facultatea de Medicină a Universității Stanford în 1995 și a finalizat rezidențiatul în psihiatrie, tot la Stanford, în 1998.
„Cultura digitală a amplificat problema dependenței”
-Libertatea: De ce, în această lume atât de dezvoltată, suntem mai singuri, mai anxioși și mai deprimați ca niciodată?
-Anna Lembke: Oh, mi-ați pus o întrebare excelentă. Cred că există o serie de factori implicați. Unul dintre ei este faptul că trăim într-o lume a abundenței, iar abundența în sine reprezintă un factor de stres.
Am „drogat” aproape totul, făcându-l mai captivant, mai puternic, mai inedit. Și, ca urmare, cred că ne-am modificat creierul, ne-am resetat pragul hedonic. Acum avem nevoie de și mai multă plăcere pentru a simți măcar ceva plăcere. Iar când nu consumăm, experimentăm simptomele universale ale sevrajului de la orice substanță care creează dependență, și anume anxietate, iritabilitate, insomnie, depresie și poftă intensă.
-În ce măsură a schimbat cultura digitală dependențele?
-Cultura digitală a amplificat problema dependenței, deoarece a făcut drogurile tradiționale mai accesibile, permițând comandarea lor online. De asemenea, a transformat în „droguri” lucruri care nu erau dependente.
De exemplu, legătura umană este un impuls natural și sănătos, dar rețelele sociale o transformă într-un fel de „drog”, reducând-o la componentele sale cele mai gratificante, fără efortul inițial necesar pentru a crea astfel de legături. Și dacă ne gândim la societățile tradiționale, aveam un număr limitat de persoane cu care puteam socializa. Trebuia să ieșim din casele noastre. Conversațiile trebuia să fie un schimb reciproc. Acum glisezi la dreapta, glisezi la stânga online. Dacă nu-ți place, glisezi din nou. Toate aceste imagini selectate, aceste fotografii selectate, ajung direct la sursa dopaminei. Nu e vorba doar de rețelele sociale, ci și de aplicațiile de întâlniri, de pornografia online.
Toate acestea sunt modalități prin care ne exploatăm și ne transformăm în dependenți nevoia noastră fundamentală și sănătoasă de a intra în legătură cu alți oameni.
„Ne inundăm creierul cu mai multă dopamină decât a fost conceput să gestioneze”
-Ați publicat cartea „Dopamine Nation” acum cinci ani, cu teza că supra-abundența culturii moderne ne stimulează constant cu dopamină. Am putea vorbi cumva despre o supradoză de dopamină în lumea contemporană?
-Da, cred că da. Creierul nostru a evoluat pentru o lume a penuriei și a pericolului omniprezent. Eram meniți să depunem mult efort inițial pentru a obține o mică recompensă. Acum ne bombardăm constant circuitul recompensei cu aceste substanțe și comportamente extrem de întăritoare.
Practic, ne inundăm creierul cu mai multă dopamină decât a fost conceput să gestioneze. Drept urmare, creierul nostru este nevoit să compenseze excesiv și să reducă transmiterea dopaminei, nu doar la nivelul de referință, ci sub acesta. Așadar, practic ne-am modificat pragul hedonic sau de recompensă.
Acum funcționăm într-o stare cronică de deficit de recompensă, având nevoie de recompense mai puternice pentru a simți vreo plăcere. Și, în general, ne simțim în stare de sevraj, disforie și într-o stare de dorință intensă. Este important să recunoaștem acest lucru, deoarece înseamnă că antidotul sau soluția nu constă în a ne face viața din ce în ce mai confortabilă, ci, de fapt, în a renunța la un anumit grad de confort și a ieși în mod intenționat în lume pentru a face lucruri dificile.
-„Ne consumăm din ce în ce mai multă energie și creativitate investind în această lume online, ceea ce înseamnă că, de fapt, ne epuizăm existența din viața reală de energie și creativitate”, ați spus într-un interviu. De ce este oarecum plictisitor să reintri în lumea reală? Cum am putea rezolva acest paradox?
-Ei bine, este plictisitor să reintri în lumea reală deoarece, de îndată ce ne deconectăm de această lume virtuală extrem de puternică, ne aflăm într-o cădere liberă a dopaminei. Așadar, ne aflăm într-o stare acută de sevraj, ceea ce este foarte neplăcut. Dar, într-un mod foarte concret, am făcut și lumea reală mai puțin interesantă, pentru că nu ne petrecem timpul acolo. Nu investim în ea. Nu o dezvoltăm prin colaborare colectivă. Așadar, când părăsim lumea virtuală și ne îndreptăm spre lumea reală, nu numai că suntem în sevraj, dar lumea reală este, pur și simplu, un loc mai plictisitor. Și noi am făcut-o așa prin faptul că am abandonat-o. Așadar, ceea ce trebuie să facem este să ne detașăm din ce în ce mai des de lumea virtuală și să reinvestim din ce în ce mai des în viața reală.
-Cum putem găsi echilibrul într-o lume a ispitei și a abundenței? Cum putem să ne urmăm din nou inima și sufletul, în ciuda acestei furtuni online?
-Ca indivizi, trebuie să recunoaștem că lumea a devenit o lume „drogată” și trebuie să creăm o lume în interiorul lumii în care să ne izolăm de aceste substanțe și comportamente extrem de întăritoare, precum și de factorii declanșatori care ne invită constant să le folosim, și, în schimb, să acceptăm o durere la măsura potrivită, să ne facem viețile mai puțin confortabile, și, astfel, să ne reajustăm circuitele de recompensă, astfel încât să ne putem bucura din nou de recompense mai modeste și, de asemenea, să ne câștigăm dopamina, adică să muncim efectiv pentru ea, încetinind ritmul și fiind cu adevărat prezenți în momentul prezent pentru micile plăceri pe care viața ni le oferă în mod neașteptat, nu doar pentru plăcerile pe care le urmărim.
Am uitat cumva micile plăceri ale vieții de zi cu zi. Exact, și pentru a aprecia acele mici bucurii, nu poți să-ți bombardezi constant creierul cu plăceri mari, ci trebuie să încetinești ritmul. Cred că o parte a problemei este viteza vieții. Prea multă viteză. Denis, trebuie să nu uităm să trăim micile plăceri pe care viața ni le oferă în mod neașteptat, inclusiv micile bucurii ale fiecărei zile.
„Este esențială reconectarea cu oamenii reali din lumea reală și să reaprindem bucuria în acest proces”
-Care ar putea fi antidoturile împotriva narcisismului endemic, în care cultura noastră ne cere să ne concentrăm atât de mult asupra noastră încât ceea ce creează este această nevoie profundă de a evada din noi înșine?
-Da, ne confruntăm cu o problemă de narcisism endemic, în care suntem cu toții narcisiști acum, ca o chestiune de supraviețuire, iar odată cu narcisismul endemic vine și rușinea endemică. Văd tot mai mulți tineri care se luptă cu o rușine severă, bazată pe dispreț de sine, în mare parte pentru că se gândesc constant la ei înșiși. Mereu.
Așa că ceea ce trebuie să facem este să ieșim din propriile noastre minți, și pentru că lumea virtuală este o extensie a creierului nostru, este creierul nostru întors pe dos, trebuie, de asemenea, să ieșim din lumea virtuală și să fim cu adevărat prezenți în lumea reală. Chiar și în limbajul psihoterapiei, există această idee că, atâta timp cât mă îndrept spre interior și mă analizez, voi fi fericit, dar poți face asta prea mult. Chiar și în cazul acestui tip de introspecție, de a privi în interior și înapoi, trebuie să ne îndreptăm privirea spre exterior pentru a ieși din noi înșine, a ne transcende, a ne reconecta cu oamenii reali din lumea reală și a reaprinde bucuria în acest proces, nu doar încercând să căutăm această perfecțiune artificială în viitor.
-Trăim într-o cultură care celebrează în mod absolut workaholismul. Cum s-ar putea schimba asta?
-Sunt lucruri greu de schimbat, dar simt că există deja începutul unor mișcări în rândul tinerilor care resping această străduință constantă. De exemplu, în China există mișcarea „Lying Flat”; nu știu dacă ai auzit de ea, dar este vorba de o mulțime de oameni care – parțial, desigur, din cauza unei probleme uriașe a șomajului în rândul tinerilor – resping în mod activ și deschis această cultură a efortului constant și spun, în schimb: nu e lene, ci un mod intenționat de a ieși din rutina hedonistă a productivității și spun: „Voi îmbrățișa alte lucruri, voi încerca să trăiesc o viață conform valorilor mele, voi urmări virtutea.” Este esențial, pentru o viață trăită cum se cuvine.
-Cum vedeți viitorul vulnerabilității naturii umane?
- Cred că natura umană are părți bune și părți rele, și cred că cultura noastră actuală se concentrează pe ceea ce nu e chiar atât de bun. Cu siguranță, ea celebrează potențialul uman individual, dar am ajuns la un punct de cotitură în care am mers prea departe în acea direcție și trebuie să o readucem, într-un fel, la echilibru și, din nou, să punem accentul pe valori și pe o viață bună, care înseamnă a trăi în conformitate cu valorile noastre. Și, de asemenea, a trăi în lumea reală.
Există atât de mult escapism în prezent. Pur și simplu nu vrem să fim prezenți în propriile noastre vieți. Așadar, asta trebuie să facem: să ne reaprindem interesul pentru realitate, să fim prezenți în propriile noastre vieți și unul pentru celălalt.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
