În Dobrogea, Maramureș, nordul Moldovei, sudul Munteniei și al Olteniei va ploua slab.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, a notat Mediafax.

La noapte, cerul va fi variabil, noros în sud, sud-est și în nord. Temperaturile minime se vor încadra între -1 și 13 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în depresiuni, unde vor fi condiții de brumă.

Vremea în București

În Capitală, vremea va fi răcoroasă mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 19-21 de grade, iar cele minime între 4 și 8 grade, cu cele mai scăzute valori în zona preorășenească.

Vremea pe litoral

Pe litoral vor fi ploi slabe, iar temperaturile maxime nu vor depăși 20 de grade. La noapte cerul va fi noros și minima termică va fi de 13 grade.

Prognoza pe următoarele trei zile

Vineri va ploua slab în nordul, nord-estul țării, iar vântul va sufla cu intensificări. Pe crestele montane pot fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Sâmbătă vremea va fi rece, vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări. Temperaturile maxime nu vor depăși 23 de grade.


Citeşte şi:

Prognoza meteo pentru 18 septembrie. Vremea se va răci în toată țara

O masă de aer polar va traversa România săptămâna aceasta, avertizează meteorologii

Bahamas, amenințat de o nouă furtună după devastatorul uragan Dorian

Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
PARTENERI - GSP.RO
Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Playtech.ro
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Tânără model, acuzată că îşi falsifică piciorul amputat cu Photoshop pentru a atrage atenţia: "Au fost nenumărate nopți petrecute plângând"
Observatornews.ro
Tânără model, acuzată că îşi falsifică piciorul amputat cu Photoshop pentru a atrage atenţia: "Au fost nenumărate nopți petrecute plângând"
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Știrileprotv.ro
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele