Proiectul imobiliar care prevede construirea unui bloc cu cinci etaje pe Calea Victoriei, lângă Casa cu cariatide, aprobat de CGMB

Comentează
Arhiva foto

Pe Calea Victoriei nr. 200, alipit celebrei Case cu cariatide - monument istoric - și peste drum de Palatul Cantacuzino va fi construit un bloc înalt de cinci etaje mixt, cu birouri și locuințe.

Proiectul imobiliar a trecut miercuri de votul consilierilor generali, după ce anul trecut a fost în dezbatere publică.

Construcția nouă și modernă va fi integrată între mai multe monumente istorice. Vizavi se află Castelul Cantacuzino, iar în imediata apropiere sunt casa Vernescu și Casa Manu. Tot pe Calea Victoriei se află o altă clădire de patrimoniu, biserica Sfântului Vasile cel Mare.

Așa va arăta clădirea de birouri și locuințe de lângă Casa cu cariatide. Foto: PUZ Primăria Capitalei

USR: „Asistăm la distrugerea patrimoniului istoric”

Consilierii USR au votat împotriva proiectului și au acuzat municipalitatea că distruge patrimoniul istoric, în condițiile în care Calea Victoriei este zonă protejată.

„E o casa monument istoric care va fi distrusă. Am văzut tehnica asta folosită și în alte locuri din București, ca pe Maria Rosetti, unde la o clădire a rămas o fațadă din ipsos care imită fațada veche. Este zona istorică și se distruge. Asistăm în fiecare ședință la distrugerea patrimoniului istoric”, a spus, în ședință, consilierul USR Bogdan Stroe.

De aceeași părere este și fostul lider USR București, Roxana Wring, care spune că imobilul de pe Calea Victoriei nr. 200 va fi „schilodit și sufocat”.

„Asta nu este protejare a patrimoniului, ci distrugere cu premeditare. Pentru că nu poți pretinde că protejezi ceva atâta vreme cât păstrezi doar carcasa, schimbând cu totul volumetria, încadrarea în parcelă și anulând identitatea și personalitatea vechii clădiri”, a scris Roxana Wring pe Facebook.

Cinci etaje de birouri și locuințe

Clădirea de birouri va fi construită de grupul italian World Building Real Estate, iar proiectantul este Vego Concept Engineering. Pe terenul de aproape 1.400 de metri pătrați se află patru corpuri.

Unul dintre ele, o fosta casă boierească de peste o sută de ani vechime construită chiar la șosea, va fi modernizat, consolidat și extins, conform proiectului urbanistic zonal (PUZ). Celelalte trei corpuri din spate vor fi demolate pentru că „nu reprezintă niciun interes arhitectural”.

Calea Victoriei este zonă protejată, astfel că fațadele clădirilor de aici nu pot fi modificate, iar înălțimea maximă este de 16 metri.

Conform planului, construcţia din faţă va avea două etaje, cea din spatele acesteia trei etaje, iar în spatele lor va fi realizat imobilul cu cinci etaje, fără a depăși cu mai mult de trei metri înălțimea celorlalte clădiri din jur.

La subsolul noii construcții vor fi două niveluri de parcare, după cum reiese din documentația tehnică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!