„Aşa-numitele dealuri ale Mitropoliei, Pandurilor, Spirei, Piscului sunt doar umilele maluri ale Dâmboviței, care nu oferă diferențe de înălțimi mai mari de 15-20 de metri”, scria „Gazeta municipală” care propunea realizarea dealului Bucureştiului

Gazeta sugera realizarea unei cariere uriaşe pe marginea lacurilor Herăstrau şi Floreasca, din care să se aprovizioneze cu nisip tot oraşul, iar pământul de acolo ar fi putut fi folosit pentru înălţarea dealului.

„Dealul ar avea forma unui val de pământ sau a unui acoperiş de casă cu patru scurgeri, cu o bază de aprox 600×400 m, iar platforma superioară cu o suprafaţă de 100×200. Volumul de pământ necesar a fi dislocat ar fi de 32 de milioane de metri cubi”, a mai notat publicația interbelică.

Dealul s-ar putea planta și amenaja ca parc. Pe platoul din vârf s-ar instala observatoare, restaurante, turnuri de privit, iar în caz de război, tunuri antiaeriene. În corpul betonat al dealului s-ar putea săpa aeroporturi şi refugii contra bombardamentelor aeriene. Am putea trăi minunea ca în zile de sărbătoare să ne căţărăm pe dealul Bucureştilor cu baston alpin şi cu bocanci cu ţinte, iar în timpul iernei să facem ski şi bob.

Gazeta Municipală:

Propunerea publicaţiei putea părea la prima vedere o glumă, în condițiile în care străzile de la periferia Capitalei erau desfundate şi mocirloase.

Pe de altă parte, la 80 de ani distanţă, Bucureştiul număra 270 de străzi fără asfalt şi fără utilităţi publice, iar în acest an Primăria Capitalei a inaugurat cu mare fast Podul către nicăieri. Pasajul Ciurel reprezintă bani aruncaţi pe fereastră, după o idee falită a fostului primar Oprescu, dusă otova la capăt de administraţia PSD.

Citeşte şi:

80% din pacienții COVID internați în secțiile ATI din Norvegia s-au recuperat. În România, rata de supraviețuire pe patru spitale e sub 35%

Fetiță agresată sexual de tatăl vitreg, care îi punea somnifere în lapte. Pentru că mama a râs de ea și nu a crezut-o, a mers singură la Poliție

Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
BOMBA SERII Simona Halep s-a măritat în mare secret. Primele imagini de la nuntă
Playtech.ro
BOMBA SERII Simona Halep s-a măritat în mare secret. Primele imagini de la nuntă
Doi ciobani au fost atacaţi de urs în Harghita. Unul dintre ei este căutat, după ce a fugit spre pădure cu animalul după el
Observatornews.ro
Doi ciobani au fost atacaţi de urs în Harghita. Unul dintre ei este căutat, după ce a fugit spre pădure cu animalul după el
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Știrileprotv.ro
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul