Criminalul, identificat după seria implanturilor

Prostituată transsexuală ucisă, identificată după seria de la silicoane. Cine era criminalul
Actorul Yury Yanovsky, 52 de ani, presupusul criminal

Criminaliștii au stabilit rapid că era vorba despre implanturi mamare, care au fost identificate după seria de producție. Așa au ajuns la o companie din Dublin, Irlanda, producătorul implanturilor. După ce au găsit spitalul la care a fost făcut implantul, victima a fost identificată ca fiind Dzamshud Khatamzhonov, de 23 de ani, cunoscut și sub numele de Tamara și originar din Uzbekistan. De la prietenii victimei, polițiștii au aflat că ultimul client al prostituatei a fost actorul Yury Yanovsky, în vârstă de 52 de ani.

A căzut de la etajul cinci

Khatamzhonov a dispărut după ce l-a întâlnit pe actor într-un hotel, în luna ianuarie. Poliția a încercat să-l interogheze pe actorul rus în august, însă acesta a căzut de la etajul cinci al unei clădiri din Sankt Petersburg și și-ar fi rupt coloana vertebrală. În această săptămână, s-a recuperat suficient pentru ca polițiștii să-l poată reține.

A dezmembrat victima cu ferăstrăul

Yankovsky le-a spus polițiștilor că a avut o serie de întâlniri cu victima, pe care o cunoștea sub numele Tamara. El susține că s-a temut că va fi otrăvit și jefuit. A mărturisit că l-a înjunghiat pe Khatamzhonov și apoi a folosit un ferăstrău pentru a dezmembra corpul. A aruncat apoi bucățile din cadavru în râul Mga, mai spun anchetatorii.

Riscă 15 ani de închisoare

Yankovsky a mai fost condamnat anterior pentru deținerea ilegală de arme. Se spune că actorul are legături cu bandele criminale din Sankt Petersburg. Dacă va fi găsit vinovat pentru crimă, el riscă până la 15 ani de închisoare.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.