Când vor putea prosumatorii să plătească facturi din energia pe care au produs-o în plus

Comentează
Panouri solare fotovoltaice. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Prosumatorii din România vor putea să-și achite facturile de energie electrică de la mai multe locuri de consum, folosind surplusul propriei producții, începând cu 1 ianuarie 2027. Această modificare vine în urma unor proiecte de ordine elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), informează publicația Profit.ro.

Conform documentelor analizate, furnizorii trebuie să își adapteze până la 31 decembrie 2026 sistemele informatice și fluxurile operaționale pentru a implementa această schimbare.

Reguli noi pentru prosumatori

Proiectele de ordine ANRE reglementează metodologia privind comercializarea, facturarea, decontarea și alocarea valorică multi-loc pentru prosumatori.

Totodată, sunt prevăzute măsuri tranzitorii pentru aplicarea mecanismului de compensare cantitativă a energiei electrice pentru contractele în derulare sau cele încheiate până la sfârșitul anului 2026.

„Este necesară stabilirea unor reguli tranzitorii unitare pentru contractele aflate în derulare la 26 iulie 2026 și pentru cele încheiate până la 31 decembrie 2026 inclusiv, data de la care se apreciază că va fi posibilă din punct de vedere tehnic și logistic implementarea de către furnizori a tuturor prevederilor Legii nr. 160/2026”, se arată în documentele citate.

Decontare lunară pentru instalațiile mici

Pentru prosumatorii cu instalații de până la 27 kW, schimbările legislative prevăd trecerea de la decontarea pe 24 de luni la decontarea lunară a energiei electrice în surplus, livrată în rețea.

În cadrul consultării publice a proiectului, s-a semnalat însă o problemă legată de consemnarea achiziției de energie pentru persoanele fizice neobligate să emită facturi.

Pentru aceste cazuri, se propune utilizarea unui „document justificativ” cu un conținut minim, conform art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 și Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015.

Documentul justificativ va asigura înregistrarea achiziției fără a introduce noi obligații fiscale pentru prosumatori. Totodată, proiectul subliniază că nu modifică prețul contractual al energiei electrice și nu extinde cazurile de exceptare de la obligația de facturare.

„Proiectul prevede expres că nu stabilește și nu extinde cazurile de exceptare de la obligația de facturare, nu împiedică emiterea unei facturi în cazurile prevăzute sau permise de Codul fiscal și că obligațiile privind RO e-Factura se stabilesc numai potrivit legislației fiscale aplicabile”, se menționează în document.

Alte modificări-cheie din proiectele ANRE

Printre principalele noutăți incluse în proiectul de metodologie se numără:

- Corelarea regulilor privind responsabilitatea pentru echilibrare și costurile dezechilibrelor cu legislația națională și europeană, inclusiv Regulamentul (UE) 2019/943 și Legea nr. 123/2012.

- Stabilirea unui regim tranzitoriu pentru energia livrată înainte și după intrarea în vigoare a Legii nr. 160/2026: energia livrată până la 25 iulie 2026 va fi reglementată conform normelor în vigoare la acel moment, iar energia livrată ulterior acestei date va fi supusă noilor reglementări.

- Introducerea unei opțiuni de plată programată, care permite prosumatorilor să rezerve sume rezultate din surplusul energetic pentru facturi nescadente, la cererea lor explicită.

- Revizuirea regulilor de calcul al prețului de decontare pentru contractele în care prețul energiei variază în funcție de intervale orare, utilizând valori de referință pentru determinarea mediilor lunare.

- Detalierea regulilor privind eligibilitatea locurilor de consum, schimbarea locului de referință contractuală și protecția prosumatorilor împotriva întârzierilor cauzate de furnizori.

Protecție pentru prosumatori

Un aspect important al noilor reglementări este protecția împotriva penalităților cauzate de întârzieri sau erori neimputabile prosumatorilor.

De asemenea, regimul special pentru autoritățile și instituțiile publice care dețin capacități realizate parțial sau total din fonduri publice va fi menținut, indiferent de limitele de putere utilizate, fără a elimina alte obligații tehnice, comerciale sau de echilibrare.

Aceste schimbări, odată implementate, vor aduce o mai mare flexibilitate și claritate pentru prosumatori, facilitând utilizarea surplusului de energie produsă pentru acoperirea mai multor tipuri de consum și simplificând procesul de decontare.

Cele două proiecte de ordine și notele lor de fundamentare pot fi citite aici și aici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Calin Georgescu a fost retinut 24 de ore de DIICOT. Foto: Hepta
Exclusiv
09:22
Călin Georgescu, prima noapte în arest. Avocatul Adrian Cuculis explică ce pedeapsă riscă fostul candidat la președinția României
Primaria orasului Voluntari
08:01
Orașul Voluntari devine primul municipiu din Ilfov. Parlamentul a luat decizia
MONDEN
Aris Eram
08:59
Aris Eram a spus adevărul despre Mario Fresh, fostul iubit al surorii sale, Alexia: „Mie nu mi-a greșit cu nimic”
Andreea Popescu despre noua relație a lui Rareș Cojoc
08:35
Reacția Andreei Popescu după ce a aflat că noua iubită a lui Rareș Cojoc s-a mutat în casa în care au locuit împreună. Compromisul pe care e dispusă să-l facă de dragul copiilor
POLITIC
 Colaj : Mirabela Gradinaru la New York, cu ocazia adunării ONU 21-septembrie-2026, participă la un eveniment organizat de fundașia Melaniei Trump, este îmbrăctă într-un cosutm de culoare bej
09:30
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
Nicușor Dan îmbrăcat în costum bleumarin și cravată cu model, privind spre cameră din spatele unui pupitru oficial.
08:30
Nicușor Dan a explicat ce se întâmplă dacă Siegfried Mureșan nu reușește să formeze guvernul: Toate variantele pe care le știți
Ultimele știri
09:45
Apariția îngrijorătoare a Gabrielei Cristea. Ce a pățit vedeta la față: „Le-am dobândit în timpul sarcinilor”
09:41
Unde a apărut Tudor Chirilă în weekend. Fotografie de colecție alături de fratele lui, Ionuț Chirilă
09:41
Irina Fodor, confesiuni neașteptate despre Răzvan Fodor. Ce nu i-ar putea ierta niciodată soțului ei
09:30
Toamna astronomică începe săptămâna aceasta. Când dăm ceasurile înapoi și trecem la „ora de iarnă”
TRENDING
21 sept.
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
21 sept.
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
21 sept.
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
cuplu de îndrăgostiți
09:16
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
Foto: parcul industrial HELL ENERGY, Ungaria
09:00
HELL ENERGY – O poveste de succes la nivel global
Danielle Tammone a vrut să-și sărbătorească ziua de naștere, dar a ieșit în curte și a căzut într-o groapă de 2,4 metri. Sursă foto: Captură video Inside Edition / Youtube
08:44
A vrut să-și sărbătorească ziua de naștere, dar a ieșit în curte și a căzut într-o groapă de 2,4 metri: „Asta putea fi ziua morții mele”
Răsărit de lună. Sursa foto: Getty Images
07:53
Marele mit despre echinocțiu, desființat de astronomi. În ce zi avem, de fapt, noaptea egală cu ziua
slots-jocuri-de-noroc
07:43
O româncă de 30 de ani a cheltuit aproape 60.000 de euro din banii iubitului la jocuri de noroc. Bărbatul a dat-o în judecată, la Torino
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Omul de afaceri Ionel Rusen, apropiatul lui Călin Georgescu, adus pentru audieri la DIICOT. Foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
Analiză
07:00
Ionel Rusen, partener de afaceri cu familia unui fost inculpat în dosarul pesedistului Toni Greblă, acuzat pentru cumpărare de influență. De ce au fost achitați de instanță
Harta meteorologică a Europei, evidențiind temperaturi ridicate reprezentate cu roșu în vest și nord, respectiv temperaturi mai scăzute colorate în albastru în sud-est și bazinul mediteranean.
06:44
ANM a anunțat ce urmează după episodul cu ploi, vreme rece, lapoviță și ninsori la munte. Când revin temperaturile de peste 25 de grade
Călin Georgescu este dus la audieri la DIICOT. Foto: Libertatea
LiveText
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21 sept.
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
09:30
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB