Protest în apărarea lui Robert Roşu, avocatul prinţului Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa”

Comentează
Arhiva foto

Condamnarea avocatului Robert Roşu la 5 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa” a stârnit nemulțumirea colegilor de breaslă. Baroul Dolj a anunțat că organizează miercuri, 14 aprilie, o acţiune de protest în faţa sediului Tribunalului Dolj, considerând că această condamnare ar fi un precedent periculos atât pentru profesie în general, cât şi pentru viitorul statului de drept în România, relatează Agerpres.

„Apreciem că modul de abordare prin calificarea ca infracţiuni a demersurilor făcute de avocaţi în consilierea şi reprezentarea clienţilor lor constituie un precedent periculos atât pentru profesie în general, cât şi pentru viitorul statului de drept în România”, se afirmă într-un comunicat al Baroului Dolj semnat de decanul Lucian Săuleanu.

Avocatul susține că dreptul la apărare, care aparţine cetăţenilor, este profund afectat, atâta vreme cât avocaţii sunt pasibili de a fi acuzaţi şi condamnaţi pentru că reprezintă clienţi cu şanse neclare de câştig în ceea ce priveşte drepturile pretinse, precum cvasitotalitatea drepturilor supuse unei dispute.

Potrivit decanului Baroului Dolj, un alt aspect care a determinat reacţii puternice nu numai din partea avocaţilor, ci a profesioniştilor dreptului în general, inclusiv magistraţi, este audierea ca martori a avocaţilor în dosarele îndreptate împotriva clienţilor lor.

„În acest dosar au fost audiaţi zeci de avocaţi în calitate de martori, cărora li s-a cerut să explice raţionamentele juridice, de ce şi cum îşi reprezintă clienţii. Inclusiv judecătorii au fost chemaţi ca martori împotriva propriilor hotărâri, astfel încât s-a renegat autoritatea de lucru judecat. Prin urmare, decizia instanţei în dosarul Ferma Băneasa nu vizează cazul unui anume avocat, ci afectează profesia de avocat, apărarea cetăţeanului, justiţia şi statul de drept. Aceste probleme pot deveni sistemice şi se pot răsfrânge asupra tuturor cetăţenilor, care pot fi lipsiţi de apărare în cazul revendicării unui drept (care dacă ar fi cerut nu ar ajunge într-o dispută) sau a unei acuzaţii!”, se mai spune în comunicat.

Robert Roşu, avocatul prinţului Paul al României, a fost condamnat definitiv, în decembrie 2020, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

În acelaşi dosar, Paul al României a primit 3 ani şi 4 luni de închisoare, iar omul de afaceri Remus Truică 7 ani, ambele pedepse fiind cu executare.

Pe lista celor condamnați se mai află Dan Andronic – 3 ani cu suspendare, precum și foștii consilieri ai lui Călin Popescu Tăriceanu, Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein, care au primit câte cinci ani de închisoare.

Acuzaţiile din dosar vizează infracţiuni comise în perioada 2006-2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 145 milioane de euro.

Prințul Paul, 72 de ani, a fost dat în urmărire internațională, după ce polițiștii nu l-au găsit acasă pentru a pune în executare mandatul de încarcerare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!