„Suntem aici pentru civili, nu pentru Hamas!” Protest pro Palestina în București. Astfel de manifestații au fost interzise în alte țări din Europa

 31 comentarii
Protest în București pentru Palestina. Foto Eli Driu

Comunitatea palestiniană din București a protestat în Piața Universității față de acțiunile Israelului de a bloca Fâșia Gaza în contextul luptelor duse împotriva Hamas. În solidaritate cu ei, la protest au venit și cetățeni români cu origini în Siria sau Turcia. Oamenii acuză un genocid la adresa palestinienilor și cer oprirea conflictului.

Aproximativ 3.000 de oameni s-au strâns în Piața Universității sâmbătă, 21 octombrie, și strigă „Free, free Palestine!”, „Opriți războiul, opriți măcelul”. Manifestanții sunt ținuți într-un spațiu cu garduri, accesul se face prin filtre ale Jandarmeriei, după un control corporal.

„De 30 de ani sunt în România, dar eu am fost un om fără țară”, spune un bărbat palestinian, născut în Liban și venit în România în 1991. Și-a primit cetățenia română în urmă cu 3 ani, după 19 ani de muncă într-o fabrică de pâine, ca brutar. „Părinții mei au fost refugiați palestinieni, în 1948, când țara a intrat sub ocupație israeliană. Cum să trăiești fără țară?”, spune bărbatul venit să protesteze pentru țara în care n-a avut voie să intre o viață.

Pe fundal se aud strigătele protestatarilor care flutură steagurile palestiniene. Un grup de tinere se exprimă ferm pe subiect: „Speranța este să se oprească genocidul din Palestina, să trăiască în libertate și copiii nevinovați să nu mai trăiască acest terorism al Israelului”, spune Amal, o tânără de 23 de ani, al cărei nume înseamnă „speranță” în limba arabă.

„Singura forță care i-a apărat pe palestinieni”

Amal împreună cu prietenele ei sunt născute în România, din părinți sirieni veniți în țara noastră. Fetele sunt solidare cu cauza palestiniană. Și chiar dacă nu aprobă terorismul, cred că organizața Hamas este singura „forță” care a putut să lupte pentru palestinienii din Fâșia Gaza. „Dacă nu-i apără nimeni, trebuia să-i apere cineva - chiar dacă poate nu e cel mai corect mod în care au făcut-o, nu cu violență. Dar atât s-a putut”, sunt de acord toate cele patru tinere care au vorbit cu reporterii Libertatea.

„La școală ne-au învățat diferența între evrei și sioniști. Sunt de asemenea mulți evrei care sunt pro Palestina. Noi nu avem nimic cu evreii, noi respectăm toate religiile”, spune Adriana, 29 de ani, o româncă de origine siriană. „Să ții cu Palestina înseamnă să ții cu umanitatea”, adaugă ea.

„America este de vină”

La protest, cei solidari cu cauza palestiniană se amestecă însă cu vocile antisemite. Două românce de 60 de ani, venite să susțină Palestina, condamnă puternic statul Israel și numesc America „criminalul lumii, alături de evrei”.

„În fiecare an sunt bombardați în Gaza și nicio televiziune nu spune lucrul acesta. Evreii bombardează de zeci de ani și nu numai în Gaza, ci și în Cisiordania. Dacă cineva v-a spus că Hamasul ar fi o asociație teroristă, eu observ că genocidul vine de la Israel, America și marile puteri care alimentează acest genocid”, spune Florentina, care a petrecut două luni în Palestina în 1985.

Scepticismul în fața presei se regăsește în discursul mai multor protestatari care acuză că televiziunile și media, în general, nu relatează adevărul.

Arhiva foto

„Suntem aici pentru popor, nu pentru Hamas”

„Noi nu suntem aici pentru Hamas, suntem aici pentru civili. Ei se chinuie acolo, nu noi. Noi am venit aici doar din prietenie”, spune și Amer, 57 de ani, originar din Siria. Locuiește de 31 de ani în România.

Tot din prietenie și dintr-o cauză umanitară a venit la protest și Ahmet din Turcia. „Motivul este că mor niște oameni. E de ajuns să ies la protest. Nu trebuie să caut alte motive”, spune bărbatul de 57 de ani. Se declară dezamăgit că România și Uniunea Europeană nu au făcut mai multe pentru a interveni în ajutorarea civililor din Gaza.

Protestul se încheie la ora 18:00, conform planificării organizatorilor. Mulți dintre cei care au discutat cu ziarul cred că statul român ar putea interveni în negocierile de pace. Își pun speranța în „prietenia” României atât cu Palestina, cât și cu Israel.

***

Sâmbătă, 21 octombrie, a fost anunțat un miting pentru Fâșia Gaza, în București. Oamenii se vor aduna la Universitate începând cu ora 16.00, iar evenimentul este organizat de Asociația Comunității Palestiniene din România. „Denunțăm complicitatea la crimele comise de Israel împotriva poporului palestinian - în special asupra celor peste două milioane dintre ei supuși blocadei ilegale și genocidului în Ghetoul Gaza”, arată organizația.

Aceasta este prima acțiune pro-Palestina din București de când a izbucnit conflictul dintre Israel și gruparea teroristă Hamas din Fâșia Gaza, în urmă cu două săptămâni, conflict în urma căruia 1.300 de israelieni au murit, alții au fost luați prizonieri de Hamas, iar numărul celor uciși în Gaza a depășit 4.000.

Jandarmeria Capitalei a anunțat că va lua toate măsurile pentru a asigura siguranța și protecția participanților la eveniment.

Solidaritate cu Israel, la București

Un miting de solidaritate cu poporul israelian a avut loc în Capitală săptămâna trecută. Evenimentul a făcut parte din mișcarea internațională #IStandWithIsrael. Iar pe străzile din București au apărut afișe cu israelienii luați ostatici de Hamas, în Fâșia Gaza. Mișcarea a pornit de la doi artiști din New York, care au vorbit pentru publicul Libertatea, și a ajuns una globală.

Manifestația de la București are loc în timp ce la Cairo, în Egipt, se desfășoară un summit de pace. Vor fi prezenți liderii a 12 state, inclusiv din UE, Turcia și Qatar. Însă vor lipsi trei actori-cheie în conflictul din Orientul Apropiat: Statele Unite ale Americii, Israel și Iran.

Franța și Germania au interzis manifestările pro-palestinienilor

În Europa au avut loc mai multe mitinguri de susținere a palestinienilor, iar în unele locuri au existat și ciocniri violente, cu zeci de oameni arestați. Specialiștii spun că toată Europa a fost cuprinsă de un val de rasism și antisemitism, ceea ce a ridicat nivelul de alertă în unele state.

Franța și Germania au anunțat că interzic manifestațiile grupurilor pro-palestiniene. Aceste două state au cele mai mari comunități evreiești și musulmane din Uniunea Europeană. 

La Paris au avut loc proteste neautorizate, unde jandarmeria a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a disipa populația adunată. Din 12 octombrie, când Franța a interzis mitingurile pro-palestinienilor, au fost date peste 700 de amenzi și au fost arestate peste 40 de persoane.

La Berlin, au fost reținute 190 de persoane care au participat la proteste organizate în contextul conflictului din Israel.

În schimb, în statele din Orientul Apropiat și Africa manifestațiile de stradă au o amploare mult mai mare. Săptămâna aceasta au fost proteste cu mii de oameni în Cisiordania, Egipt, Liban, Iordania, Libia, Yemen, Tunisia, Turcia, Maroc și Iran.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (31)
  • Avatar comentarii

    Bobo1973 21.10.2023, 17:29

    Interzicerea demonstratiilor pro Palestina a fost invalidata de judecatori in Franta. Lobby-ul Israel lucreaza overtime, dar asta nu schimba nimic din faptul ca Israelul este un stat Apartheid care comite atrocitati in teritoriile ocupate. Ocupatie nerecunoscuta nici de Romania, nici de SUA. Israelul este cel mai condamnat stat la ONU, si care nu respecta practic nici o rezolutie ONU.

  • Avatar comentarii

    mihaelamicu2001 21.10.2023, 17:33

    Va fi greu de gestionat situatia care s-a pornit

  • Avatar comentarii

    micdoinita 21.10.2023, 17:51

    Nu se va putea inchide gura tuturor

  • Avatar comentarii

    draw29 21.10.2023, 18:11

    Totul se duce de rapa in ziua de azi !

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 21.10.2023, 18:26

    Nu puteati pune poze de la acest miting?

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!