Este vorba de al doilea deces legat de puternicele manifestaţii care zguduie ţara de aproape o săptămână pentru a protesta faţă de partidul guvernamental islamo-consevator Justiţie şi Dezvoltare (AKP).

Poliţiştii, criticaţi pentru brutalitate de la începutul mişcării de contestare, au intervenit împotriva grupurilor care i-au atacat cu pietre, a relatat postul de televiziune CNN-Turk.

La Ankara, în cartierul Kavaklidere, poliţia a tras gloanţe de cauciuc asupra manifestanţilor, majoritatea tineri, în timp ce la Istanbul, poliţiştii au aruncat câteva zeci de grenade cu gaze lacrimogene pentru a dispersa din cartierul Gumussuyu (partea europeană) aproximativ 500 de manifestanţi care ridicaseră baricade şi aprinseseră focuri.

Reprezentanţii mişcării de contestare din Turcia solicită regulat manifestanţilor prin intermediul reţelelor sociale să nu provoace poliţia şi să nu distrugă bunurile publice.

Premierul, acuzat că vrea să „islamizeze” Turcia

Manifestaţiile continuă în Turcia, soldându-se cu cel puţin 1.000 de răniţi la Istanbul şi cel puţin 700 la Ankara.

Protestele, care iniţial erau faţă de reducerea suprafeţelor verzi din Parcul Gezi – unde există planul de reconstruire a cazarmei otomane Topçu Kişlasi, care ar deveni un complex turistic, având inclusiv un mall – au devenit o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist. Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste. Săptămâna trecută, Parlamentul turc a aprobat o lege care interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în intervalul orar 22.00 – 6.00, o situaţie care a nemulţumit tinerii turci. Acuzat de atitudine islamistă, Erdogan a dat asigurări că este determinat să respecte caracterul laic al statului turc.

Citeşte şi: Actorul Halit Ergenc, interpretul lui „Suleyman Magnificul”, a participat la PROTESTELE DIN ISTANBUL! Vezi ce PERSONAJ IMPORTANT a fost ARESTAT

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.