Social-democraţii s-au arătat contrariaţi, marţi, în plen, că un poliţist, care a susţinut că reprezintă sindicatul Prolex, îi filmează pe sindicaliştii ce protestau în timpul discursului premierului Emil Boc. Parlamentarii PSD Dan Şova şi Radu Moldovan au alergat până la balconul la care se afla poliţistul care filma cu o cameră în plen, confiscându-i acestuia aparatura pe motiv că îi filmează pe cei care protestează pentru a face presiuni asupra celor care protestau strigând „Hoţii”, „Demisia” sau „Ruşine”.

Poliţistul filma cu o cameră de mână, similară celor folosite de forţele de ordine la manifestaţii de stadă pentru monitorizare.Social-democraţii au confiscat camera de filmat pe motiv că poliţiştii nu aveau autorizaţie.

În replică, vicepreşedintele PROLEX, Marius Niţă, a declarat că poliţiştilor le-a fost permisă trecerea pe la punctul de control cu camera de filmat.

„Am venit aici să ne filmăm pe noi poliţiştii, suntem sindicalişti. Am făcut o adresă aici în rest nu ştiu cu ce am greşit. Am trecut cu camera pe la punctul de control. Nu am trecut cu ea fraudulos. Dacă nu ne permiteau, nu puteam intra. Am filmat tot ceea ce era acolo. Dacă ni se interzicea, respectam regulamentul nu era nicio problemă”, a spus Marius Niţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.