PSD a acuzat luni, 22 septembrie, prin vocea fostului ministru al Muncii Marius Budăi, că premierul Ilie Bolojan tergiversează decizia privind prelungirea plafonării adaosului comercial la alimente.
„Premierul Bolojan spune să nu ne pripim cu decizia de prelungire a adaosului comercial la alimente! De ce trageți de timp, domnule premier? De ce vă ia atât să cântăriți o decizie atât de simplă? Prelungirea plafonării ține prețurile jos pentru cetățeni – încetarea plafonării duce prețurile sus, pentru profitul marilor retaileri. Ce vă împiedică să vă decideți, domnule Bolojan?”, a scris Marius Budăi pe Facebook.
Social-democratul consideră că amânarea deciziei este intenționată și că, dacă plafonarea expiră la 1 octombrie, comercianții pot majora prețurile timp de cel puțin o lună, ceea ce le aduce profituri mai mari, dar și venituri suplimentare pentru bugetul de stat, prin impozitele încasate.
„Eu însă vă anunț că PSD a luat în calcul un astfel de scenariu. Dacă premierul nu va lua o decizie până mâine, PSD va trece o lege prin Parlament, până la 1 octombrie, astfel încât plafonarea la alimente să nu fie întreruptă”, a conchis Budăi.
Mesajul a venit în contextul în care premierul Ilie Bolojan nu este astăzi în țară, ci la Bruxelles, unde discută starea economiei și a finanțelor României. Iar potrivit informațiilor Libertatea, o nouă ședință a coaliției este așteptată mâine, 23 septembrie.
Amintim că subiectul renunțării la plafonarea adaosului comercial a generat tensiuni în ultimele zile. Pe 12 septembrie, surse din PSD au declarat pentru Libertatea că premierul Ilie Bolojan a cerut în iunie ca plafonarea să nu mai continue din 1 octombrie. În replică, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a spus că decizia neprelungirii s-a luat în coaliție și că nimeni nu s-a opus.
Pe 17 septembrie, cele patru partide, PSD, PNL, USR și UDMR, au discutat în ședința de coaliție de la Palatul Victoria posibilitatea ca plafonarea la alimentele de bază să continue după 1 octombrie.
Atunci, partidul condus de Sorin Grindeanu a prezentat un document prin care a explicat cu date concrete motivul pentru care plafonarea la alimente trebuie prelungită, iar Ilie Bolojan a fost mai flexibil și nu a refuzat propunerea. Mai mult, premierul și președintele PNL a cerut răgaz de o săptămână ca să studieze documentul venit de la PSD și să ceară și alte date, înainte să ia o decizie finală, potrivit surselor Libertatea.
Slavu 22.09.2025, 12:52
Niciun beneficiu cu plafonarea preturilor la alimente, comerciantii plafoneaza preturile la aceste produse dar majoreaza pretul la alte produse pentru a compensa efectul plafonarii.
misu50 22.09.2025, 14:32
Parca am fi in povestea cu soarecele (sobolanul) care ameninta elefantul!
Meila 23.09.2025, 06:23
P. S. D. Nu vrea reforme ,căuta doar sa nu se facă nimic, Grindeanu e o rușine a partidului ,și a țării
diss1958 23.09.2025, 07:58
Toată lumea , inclusiv economiștii, le explică imbecililor ăștia de la pcr( psd) că epoca " plafonărilor" a trecut demult și nu aduce decăt inflație dar ei o țin pe a lor " langa- talanga"! Incompetentul ăsta de Grindeanu, căci lui Florin Barbu , o glumă proastă la ministerul agriculturii, ce să îi explici cănd el este analfabet funcțional???, în goana nebună după privilegii și funcții de conducere va distruge și bruma de reforme începute de dl.Bolojan. Am spus de la început că nu poți să faci coaliție și reformă cu psd- iștii din 2 motive:1.tot timpul au trișat, înșelat, mințit.2.sunt prea proști și corupți pentru a putea lucra corect cu eeiDeci eu cred că dl.Bolojanva pleca , și pentru că CCR- ul nu va trece legea pensiilor magistraților, iar Romănia se va prăbuși total.Asta în condițiile în care Rusia face eforturi disperate pentru a deturna Moldova din drumul către UE, Trump s- a ( te) dovedit doar un farsor neputincios în fața lui Putin iar Franța nu are guvern!🤭