PSD și UDMR au votat legea care le permite rectorilor să aibă un număr nelimitat de mandate: „Universitățile sunt precum niște obiecte care pot fi șlefuite politic de oricine”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Amendamentul adoptat de parlamentari prin care s-a scos limita de mandate pentru care poate candida un rector transmite societății un mesaj al politizării mediului academic, crede Constantin Vică, doctor în filosofie și director adjunct la Centrul de Etică Aplicată din cadrul Universității București.
Libertatea a arătat cum 7 rectori, de la unele dintre cele mai mari universități din România, vânează cel de-al treilea mandat prin fentarea Legii Educației. Mai exact, aceștia s-au suspendat din funcție pentru câteva săptămâni, justificarea fiind că au participat în delegații MAE organizate în țări exotice precum Burundi sau Maldive, la universităţi fără performanțe academice. Astfel, cei 7 rectori n-au avut cele două mandate „complete“, deci și-au deschis practic o poartă către al treilea mandat.
De acum, însă, rectorii nici nu mai au nevoie să găsească motive pentru a se suspenda, ca să rămână la conducerea universităților. Amendamentul propus de Liviu Pop și votat de parlamentarii PSD și UDMR le permite să rămână rectori cât doresc.
-Cum vedeți faptul că rectorii nu mai au limită de numărul de mandate?
-Limita nu mai este specificată în lege, dar ea poate rămâne în Carta universității sau se poate lua o decizie la nivelul Senatului universității pentru limitarea numărului de mandate. Într-un sens, această schimbare în lege este o provocare pentru fiecare universitate, pentru comunitățile academice în genere și forurile lor de decizie. Dacă vreți, un test pentru autoreglementare, care e în spiritul autonomiei universitare, și unul al democrației. Desigur, ne putem aștepta ca testul să fie picat.
Limitarea mandatelor avea un sens: să nu permită unei persoane sau grup de persoane să monopolizeze puterea și astfel controlul asupra resurselor, inclusiv capitalului uman. Din păcate, tentația de a rămâne la putere e una foarte mare.Constantin Vică:
-Cum ar fi normal să fie?
-Ținta ar trebui să fie cea a unor instituții care, într-un sens, se conduc de la sine, iar persoanele care ocupă efemer poziții să fie ușor de înlocuit fără a perturba bunul mers al comunității academice. Testul este și despre continuitate: putem duce mai departe strategii și planuri de dezvoltare, decise împreună, indiferent de cei care ne conduc?
-În ce măsură o astfel de măsură va avea impact asupra societății?
-Nu cred că putem vorbi de un impact direct, dar indirect se transmite un mesaj care generează neîncredere. Prin astfel de modificări ale legislației, se lasă impresia că universitățile sunt precum niște obiecte care pot fi șlefuite politic de oricine. Câtă încredere să mai ai în acești vectori de modernizare, dacă ei pot fi controlați de aceleași persoane, fără limită?
Universitățile au ca misiune inclusiv modernizarea instituțională a României, apărarea unor principii fundamentale nu doar ale educației, ci și ale vieții democratice, pluralismului, egalității de șanse etc.Constantin Vică:
-Ar trebui să-i intereseze pe cetățenii care nu mai au niciun contact cu mediul universitar faptul că rectorii pot rămâne în funcție cât doresc?
-Cetățenii care sunt alumni, absolvenți ai unei universități, chiar dacă nu mai au contact cu „alma mater” („mamă bună”, cum e numită, generic, universitatea), rămân membri ai comunității. Nu mai au același statut precum profesorii, cercetătorii sau studenții, dar sunt părți interesate (stakeholders), fac parte din grupul de susținere al universității. Cel puțin, în teorie. Ar putea ei să se intereseze de ce se mai întâmplă în universitate? Da. Ar putea să ceară un grad mai mare de transparentizare și echilibrare a puterii? Da. Dacă o vor face, asta rămâne de văzut.
Rectorul nu este ca șeful unui partid sau CEO-ul unei corporații
-Care mai este rolul rectorilor și universităților în România sau care ar trebui să fie?
-În funcție de Carta universitară, acest rol diferă, dar nu în linii mari. Totuși, autonomia universitară funcționează și o să vedem că nu toate universitățile, cu rectorii lor, vor reacționa la fel la schimbarea legală. Rolul unui rector este mai degrabă să pună împreună, într-un tot funcțional, resursele și capacitățile existente în comunitate.
-Mai exact?
-El nu conduce așa cum o face un președinte, un șef de partid sau un CEO de corporație. El ar trebui mai degrabă să vegheze respectarea regulilor, să descopere oportunitățile și să coordoneze procesele democratice universitare, atât cele meritocratice, cât și cele care răspund unor nevoi. Partea bună e că au fost astfel de rectori. Sunt sigur că vor fi în continuare, chiar dacă legea pare a se relaxa. Abordarea corectă moral este cea în care regulile sunt respectate pentru că sunt drepte și eficace.
