Mama nespovedită se duce în fundul iadului

”În casă, când eşti amărâtă, ca mamă, şi ai zis un blestem – că omul, când este supărat, mai scapă câte un blestem -, nu-i o crimă că ai zis. Dar când te duci la spovedanie să spui: <

Copilul care şi-a lovit părintele nu mai putrezeşte

Pe de altă parte, copiii sunt datori să îşi asculte şi respecte părinţii, iar când aceştia devin neputincioşi, să le poarte de grijă, întorcându-le toată dragostea şi jerta primite de la ei. Iar pentru orice supărarea le-ar aduce, să le ceară iertare şi să meargă la duhnovnic, să-i dezlege. Altefel pedeapsă cumplită îi aşteaptă în lumea de dincolo. Aşa cum dovedeşte povestea Măriuţei, tânăra care a bătut-o pe mama ei bolnavă şi neputincioasă. Iar în loc să îşi ceară iertare cu lacrimi şi durere, râdea.

”Măriuţă, dragul mamei, să nu mai putrezească mâinile tale!” – a blestemat-o biata mamă. ”Şi a murit mama şi, după un an, a murit şi Măriuţa. Dar ea nu s-a dus la un duhnovnic s-o dezlege, nici de la mamă-sa n-a cerut iertare. Şi acum Măriuţa stă de treizeci de ani în groapă şi mâinile stau neputrede şi sufletul ei arde în focul cel veşnic, în cuptoarele iadului. Ea stă în iad până putrezesc mâinile ei. Cei care au lovit pe tatăl sau pe mama lor, cu care mădular au lovit, acela nu putrezeşte” – povesteşte părintele Cleopa. Singura  mântuire a Măriuţei ar putea veni de la un arhiereu care să-i facă dezlegare la crucea ei, pentru că un duhovnic nu o poate dezlega, păcatul ei fiind unul mult prea mare.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.