În ianuarie anul trecut, în timp ce lucra la granița dintre Turcia și Siria, fotoreporterul Mehmet Aslan a surprins într-o fotografie un moment tandru.

Un bărbat din Siria, în vârstă de 33 de ani, Munzir al-Nazzal, care își pierduse un picior într-un atac cu bombă, se juca cu Mustafa, fiul său în vârstă de 5 ani, care s-a născut fără membre, iar fotografia îl înfățișa pe bărbat sprijinit în cârjă, ridicându-și copilul zâmbitor în aer.

Puterea unei fotografii: cum a schimbat viața unui tată sirian schilodit într-un atac cu bombă și a fiului său născut infirm
Munzir al-Nazzal, jucându-se cu fiul lui | Foto: Profimedia

Aslan și-a intitulat fotografia Hardship of Life (n.r. – „Încercările Vieţii”), notează sursa citată.

Imaginea a fost desemnată în octombrie fotografia anului 2021, după ce a fost selectată din zeci de mii de imagini din 163 de țări pentru Siena International Photo Awards 2021 (SIPA).

„Făceam ceea ce fac în fiecare zi, mă jucam cu Mustafa”

Imaginea a stârnit un val de emoţie în Italia, determinându-i pe organizatorii festivalului de fotografie să iniţieze o strângere de fonduri pentru tratamentele celor doi. Aceştia au făcut apel la diplomaţi, spitale, centre de reabilitare şi la dioceza catolică din Siena, Italia, pentru a putea găsi cazare, facilităţi de tratament şi protezare pentru Munzir şi băieţelul lui, scrie Adevărul.

Pe 21 ianuarie 2022, Munzir şi familia lui au ajuns în Italia, au fost cazaţi la Siena, iar acum urmează să primească proteze.

„Nu voi putea mulțumi niciodată suficient poporului italian și bisericii pentru ceea ce au făcut pentru noi”, a declarat Munzir.

Munzir a mai spus, scrie The Guardian, că abia a observat când Aslan i-a făcut fotografia, pe 6 ianuarie anul trecut: „Făceam ceea ce fac în fiecare zi, mă jucam cu Mustafa”.

Urmărește-ne pe Google News
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
GSP.RO
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
A semnat antecontract pentru un apartament de 60.000 de euro, iar înainte să plătească a fost reziliat. Câți bani i-a cerut în plus dezvoltatorul
Observatornews.ro
A semnat antecontract pentru un apartament de 60.000 de euro, iar înainte să plătească a fost reziliat. Câți bani i-a cerut în plus dezvoltatorul
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
După ani de chin, o tânără a decis să renunțe la lama de ras și să-și lase barba să crească. Cum arată acum | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
După ani de chin, o tânără a decis să renunțe la lama de ras și să-și lase barba să crească. Cum arată acum | GALERIE FOTO
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Orangesport.ro
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro