Președintele Volodimir Zelenski ar trebui să decidă „încă de astăzi” retragerea trupelor ucrainene din regiunea Donbas, a declarat Peskov, pe 1 aprilie, escaladând presiunea asupra Kievului, chiar în timpul negocierilor de pace în curs.

Cererea vine la o zi după ce președintele ucrainean a declarat că Rusia i-a acordat Kievului două luni pentru a-și retrage forțele din Donbas, sau se va confrunta cu condiții suplimentare în discuțiile de pace mediate de SUA.

„Cât despre cele două luni, nu despre asta e vorba. Zelenski trebuie să ia chiar astăzi o decizie de a retrage trupele ucrainene dincolo de granițele administrative (ale Donbasului)”, a declarat Peskov.

„Acest lucru a fost spus în repetate rânduri. Și, teoretic, Zelenski ar fi trebuit să ia această decizie ieri. Trebuie să își asume responsabilitatea și să ia această decizie dificilă.”, a continuat portavocea lui Putin.

„Această [retragere a Forțelor Armate Ucrainene dincolo de granițele administrative ale RPD] ar salva viețile unui număr mare de oameni și, cel mai important, ne-ar permite să oprim faza fierbinte a acestui război”, a mai declarat Peskov.

Rusia a insistat în repetate rânduri ca Ucraina să se retragă din Donbas, parțial ocupat din 2014, ca o condiție cheie pentru orice înțelegere. Moscova a cerut Kievului să cedeze de bunăvoie teritoriile pe care forțele rusești nu au reușit să le cucerească militar.

Kievul a respins cedarea teritoriilor pe care le controlează în prezent și a propus în schimb un armistițiu de-a lungul liniei frontului existente. Ucraina deține încă aproximativ un sfert din regiunea Donețk, inclusiv o centură fortificată de importanță strategică, precum și puncte de sprijin limitate în regiunea Luhansk.

Conform informațiilor obținute de Kyiv Independent, partea americană nu se opune cererii Rusiei pentru Donbas. Un oficial din administrația președintelui Donald Trump a declarat că deciziile teritoriale „depind” de Kiev și Moscova.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.